CHIȘINĂU, 8 feb — Sputnik. Moscova ia toate măsurile pentru a răspunde planurilor NATO de consolidare a prezenței în Marea Neagră, a declarat reprezentatul permanent al Federației Ruse în alianță, Aleksandr Grușko.
„În orice caz aceste planuri urmează să fie tratate ca un nou pas în direcția consolidării principiului confruntării cu Rusia. În ceea ce privește reacția noastră, acesta este deja există, în special în sfera tehnico-militară. Consolidăm frontierele vestice, am anunțat despre înființarea a trei diviziuni, dintre care două deja există. Întreprindem toate măsurile necesare pentru a ne proteja interesele de securitate și apărare", a declarat Grușko la postul de televiziune Rossia 24.
Grușko a reamintit că la 15-16 februarie va avea loc ședința Consoliului NATO la nivel de miniștri ai Apărării.
"Cred că aceasta va fi interesantă pentru că NATO, care suferă de lipsa liderismului american, va primi primele orientări din partea SUA… S-a anunțat că vor fi luate măsuri suplimentare pentru consolidarea prezenței alianței în regiunea sud-est. E vorba, în primul rând, de finalizarea formării brigăzii multinaționale, precum și consolidarea prezenței în Marea Neagră. Aici vor apărea mai multe probleme", a spus diplomatul.
"În primul rând, dintre cele șase state, trei sunt membri ai alianței. Turcia dispune de o flotă mare, plus Bulgaria și România. Există și convenția Montreux, potrivi căreia puterele din afara regiunii nu-și pot menține aici navele, fiind limitate în timp și tonaj. În ultimul timp observăm existența unor presiuni asupra regimului convenției, însă majoritatea părților ale convenției privesc aceasta drept un factor stabilizator și ar fi foarte periculos să se joace cu acest instrument", a menționat reprezentantul permament al Rusiei la NATO.