BUCUREȘTI, 6 feb — Sputnik. Eveniment inedit azi în Parlamentul României — în deschiderea lucrărilor în Camerele reunite la Legea nugetului de stat pe 2017, președintele Senatului Călin Tăriceanu a lansat de la tribună acuzații grave la adresa președintelui Iohannis și a justiției.
"Ar trebui să discutăm de corupția președintelui României, a DNA", a declarat Tăriceanu, care a asigurat Guvernul "că prezența noastră aici, a celor din ALDE și PSD, reprezintă garanția că guvernul se bucură de toată susținerea partidelor din coaliție".
Tăriceanu i-a reamintit președintelui de scrioarea deschisă pe care i-a adresat-o cu prilejul scndalului acoperiților și al demisiei genralului Coldea. În scrisoare, președintele este acuzat direct:
„Se adună nu doar „suspiciuni rezonabile", ci şi dovezi fără tăgadă a modului în care democraţia şi statul de drept sunt încălcate în România (…) cea mai recentă dovadă vă implică direct pe Dumneavoastră", scrie Tăriceanu. "Pe scurt, aţi închis ochii la folosirea discreţionară a CSAT pentru a reglementa în secret implicarea serviciilor secrete în actul de justiţie. (…) În orice democraţie, tăcerea şi inacţiunea Dumneavoastră echivalează cu încălcarea principiilor statului de drept şi a separării puterilor în stat".
În scrisoarea incriminatorie, Călin Popescu Tăriceanu îi pune președintelui Iohannis mai multe întrebari, printre care:
"Există alte decizii secrete ale CSAT prin care s-au conferit puteri sporite instituţiilor de forţă în Justiţie, care au dus la limitarea sau încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor? Dacă da, aveţi datoria să le faceţi publice".
"Care este nivelul implicării serviciilor secrete în Justiţie, dincolo de descrierea generală „Justiţia este câmp tactic"?"
"Există ofiţeri acoperiţi în Justiţie şi, dacă da, care este numărul lor şi la ce nivel ierarhic în interiorul puterii judecătoreşti?"