BUCUREȘTI, 4 feb, Sputnik. Premierul a ținut o scurtă declarație în care a anunțat că s-a consultat cu colegii din coaliția guvernamentală și din partid, a ascultat vocea străzii, a oamenilor simpli.
"Am luat o decizie după ce am auzit vocea străzii, după toată dezbaterea publică din aceste zile, a declarat Grindeanu. Nu vreau să dezbin România, e ultima mea dorință de a se ajunge la așa ceva — dar în același timp trebuie să țin seama de deciziile pe care Curtea Constituțională le-a luat în timp. E normal, e obligatoriu ca, în cel mai scurt timp, hotărârile CCR să își găsească transpunerea în cadrul legal".
"Ideea e că s-a creat un clivaj în societate, pe de altă parte să se țină cont demersul legal", a concluzionat Grindeanu în privința motivației demersurilor pe care la va întreprinde. Pe scurt, premierul a expus cele două măsuri pe care a decis să le ia:
"Mâine vom face o ședință de guvern în regim de urgență pentru abrogarea acestei ordonanțe — abrogare e termenul folosit de președintele statului — vom găsi termenul legal ca să nu intre în vigoare ordonanța", a explicat premierul.
În al doilea rând, e nevoie de a avea o "concordanță între deciziile CCR și cadrul legal". În acest sens, guvernul va demara o consultare cu toate partidele — "pornind de la forma pe care o avem, excluzând probabil pragul de 200.000 lei de la abuzul în serviciu" — iar în cel mai scurt timp "vom trimite un proiect de lege către parlament". S-au creat distorsiuni care "nu au legătură" cu ceea ce s-a intenționat prin actul normativ — iar ministrul Justiției și mininisterul "își vor asuma răspunderea pentru ceea ce s-a întâmplat".
Premierul a încheiat în stilul concis al președintelui Iohannis — "Vom continua cu programul de guvernare" — fără a mai răspunde la întrebările presei.