Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Pentru şoferi: 8 taxe dispar de la 1 februarie

© Sputnik / Ilie CatrinoiuViscol în România
Viscol în România - Sputnik Moldova-România
Abonare
Nu mai puţin de opt taxe care ţin de regimul permiselor auto şi a înmatriculării autovehiculelor dispar începând cu 1 februarie, printre ele fiind şi taxa pentru obţinerea permisului de conducere la categoriile A, A1, B, B1 şi B+E.

BUCUREŞTI, 26 ian — Sputnik. Ministerul de Interne a decis să renunţe la opt taxe care ţin de regimul permiselor auto, informează Digi 24.

Va fi eliminată taxa de 6 lei dată la examinarea pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E — 6 lei, taxa de 28 de lei dată la examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, CE, DE, C1E, D1E, Tb şi TV, taxa de 84 de lei privind examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, precum şi persoane care au fost respinse de 3 ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere.

De asemenea, taxa înmatriculare permanentă sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusive, în valoare de 60 lei, va fi eliminată.

Alte taxe eliminate:

— Taxa de 145 lei pentru înmatricularea permanentă sau temporară a autovehiculelor şi remorcilor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg.

— Taxa de 9 lei pentru autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar.

— Taxele de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor — 414 lei;

— Tarif de 5 lei perceput pentru înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare.

Fluxul de știri
0