BUCUREȘTI, 26 ian — Sputnik. În "documentul" prezentat de Associated Press, care ar fi fost pus la dispoziția jurnaliștilor de doi "oficiali", este criticat președintele Obama care desființase închisorile, fapt care "afectează siguranța națională". Totodată, în text se argumentează că peste 30% dintre cei arestați pentru terorism se întorc la activități de același tip.
Casa Albă a negat imediat existența unui asemenea ordin sau că un astfel de document sau proiect ar aparţine administraţiei Donald Trump. "Nu este un document produs de Casa Albă. Nu am nici o idee de unde a venit, dar pot să spun că nu e un document al Casei Albe", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer.
În respectivul "document" se cere preşedintelui să se reia programul de interogare a teroriştilor (străini) importanți, dar programul ar trebui să includă bazele de detenţie operate de CIA și să nu fie desfăşurat pe pâmântul Statelor Unite, deoarece legile americane nu admit tortura".
Senatorul republican John McCain, preşedintele Comisiei pentru Servicii Armate, a reacţionat imediat avertizând că va respinge orice tentativă de a se reintroduce „tehnici dure de interogare". "Nu readucem tortura în Statele Unite ale Americii", a declarat senatorul McCain, fost veteran și prizonier în războiul din Vietnam.