CHIȘINĂU, 25 ian — Sputnik. În spațiul virtual a devenit viral un filmuleț în care un câine își ajută prietenul să iasă din râu la mal.
Incidentul a avut loc în provincia Cordoba din Argentina. Stăpânul se plimba cu doi câini de rasă labrador și a aruncat un băț care a căzut în râu.
În înregistrare se poate observa cum celălalt patruped, de culoare neagră, se aruncă în apă, prinde bățul, însă este luat de curentul de apă.
Timp de câteva secunde câinele încearcă să ajungă la uscat, însă fără rezultate. În clipa în care dulăul ajunge în apropierea unui mal pietros, cel de-al doilea labrador își ajută confratele să iasă din apă.