Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

România transformată în Siria Europei? Pretext pentru modificarea granițelor!

© Facebook / Ionuț ȚeneIonuț Țene
Ionuț Țene - Sputnik Moldova-România
Abonare
Escaladarea conflictului dintre Rusia și SUA poate "crăpa" fulgerător într-un conflict fierbinte în România, țară de frontieră a cărei granițe sunt poftite de țări vecine și revanșarde.

Disjuncția societății românești a ajuns la paroxism. România e împărțită între două tabere distincte și rivale. Pe de o parte binomul SRI/DNA, împreună cu partidele de opoziție și neo-marxiștii din societatea civilă, pe de altă parte PSD+ALDE, care controlează Parlamentul și au dat Guvernul. Ambele tabere sunt nemulțumite de raportul de putere pe care îl dețin în societate. Tot mai mult cred că ordonanțele de urgență privind amnistia și grațierea sunt doar pretextul unei confruntări care se anunță extrem de violentă.

Ionuț Țene - Sputnik Moldova-România
EDITORIALIST
De la statul de drept la statul mafiot? Eșecul integrării României în UE!

Pe de o parte, Guvernul controlat de PSD s-a grăbit să emită aceste ordonanțe, care nu au fost dezbătute public și în care se strecoară spre libertate și "elefanți" politici arestați pentru corupție. Ordonanțele trebuie rediscutate și refăcute legal pentru ca cei corupți să poată să-și execute condamnările legale. În același timp, legi ale amnistiei și grațierii s-au dat în toate țările civilizate ca o resetare a societății, pedeapsa fiind considerată o măsură de reeducare și reabilitare nu distrugerea omului, a personalității umane și eliminarea cetățenului condamnat din societate. Orice societate civilizată și democrată își reintegrează și reabilitează condamnații. De aceea, protestatarii care cer doar pușcărie și construcția de închisori provin mental dintr-un ev mediu juridic pliat pe un regim bolșevic din anul 1917. Adevărul e undeva la mijloc.

Ordonanțele trebuie reanalizate și modificate pentru limitarea amnistiilor doar la cazuri sociale și la cei reeducați care și-au ispășit și recunoscut greșeala, iar, de asemenea, "tinerii liberi și frumoși" orbiți de un ateism iacobin trebuie să înțeleagă că interzicerea instituției și amnistiei în limitele legii, nu este o paradigmă a civilizației și democrației, ci doar apanajul unui regim totalitar de tip bolșevic. Unde este umanismul "progresiștilor" infestați de marxism? Dacă cele două tabere adverse ar iubi cu adevărat România și interesul național s-ar ajunge la un compromis. Din păcate cred că acest conflict nu are nicio legătură cu ordonanțele grațierii și amnistiei, acestea fiind doar pretexte pentru transformarea României într-un câmp de luptă politic, care să ducă la o lovitură de stat și chiar la un război civil în beneficiul marilor puteri înconjurătoare și a vecinilor cu interese la graniță.

București proteste anti Piedone Бухарест протесты против Пьедоне (примар 4-го сектора) - Sputnik Moldova-România
Politică
(VIDEO) Proteste la Bucureşti: 2000 de oameni scandează împotriva Guvernului

Tabăra binomului, serviciilor secrete și a Președinției este frustrată că a pierdut alegerile pe 11 decembrie 2016. Guvernul Cioloș controlat și coordonat de la Bruxelles/Berlin și de ambasadele străine nu a putut aduce USR la putere, deci "guvernul meu" visat de Iohannis. Atunci a venit "ordinul pe unitate", pentru că președintele este comandantul suprem, iar greșeala PSD de a emite spre adoptare ordonanțele buclucașe a creat emoția colectivă necesară să coaguleze tot frontul anti-PSD din România.

Lumea, la chemarea unor "onegiști", conform lui Mungiu Pippidi instigați "de un doi și-un sfert" sau de informatori au ieșit în stradă. Ciudat este că "tinerii liberi și frumoși" ies intotdeauna în stradă pliați întotdeauna pe agenda președinției și binomului SRI/DNA care ridică mari semne de întrebare privind spontaneitatea acestora. Niciodată nu se iese în stradă pentru teme românești: tăierea pădurilor de către austrieci, cumpărarea pământului țării de străini, abuzurile din Justiție și implicarea SRI în politică și confecționarea de dosare. Toate aceste "coincidențe" te fac să crezi că asistăm de fiecare dată la "revoluții cu voie de la poliție" ca în piesele lui IL Caragiale.

Klaus Iohannis, preşedintele României - Sputnik Moldova-România
Politică
Președinția a declanșat procedura de referendum

Tinerii anti-sistem de fapt sunt cei mai agresivi susținători ai sistemului securist și totalitar care controlează societatea românească? Tinerii rebeli sunt portavocea multinaționalelor și ambasadelor străine, deci "noua securitate" de pe rețelele de socializare care aplică agenda publică impusă de serviicile secrete și interesele străine? În concluzie "tinerii liberi și frumoși" par cei mai conformiști protestatari la fel ca "gărzile roșii" ale lui Mao cu voie de la serviciile secrete?

Duminică seara în schimb s-a trecut linia roșie a conflictului dintre cele două tabere adverse. Președintele Klaus Iohannis a participat în Piața Universității la o manifestație neautorizată oferind un exemplu de tip bolșevic: cine e de partea sistemului securist și a binomului are dreptul să încalce legea fără să fie amendat sau să pățească nimic. A fost o clasică instigare la o rebeliune publică venită pe greșeala PSD de a insista cu ordonanțele de amnistie și grațiere.

Jandarmii trebuiau să-l amendeze pe Klaus Iohannis că participă la o demonstrație fără autorizație, conform Legii 60/1991. Bineînțeles că jandarmii nu au făcut-o, ceea ce arată că președintele Klaus Iohannis e un cetățean deasupra legilor în România. Deci lozinca că toți suntem egali în fața legii este doar o gogoriță care se aplică românilor care nu sunt de acord cu sistemul securist ce controlează societatea românească. Dacă a participat ca cetățen simplu la miting cum se apără președintele, trebuia să meargă cu metroul și fără SPP. Cred că Klaus Iohannis a încălcat legea paticipând la o demonstrație neautorizată, pentru că el este de fapt prizonierul sistemului secret care l-a impus în fruntea țării în noiembrie 2014?

Klaus Iohannis la protestele din Piața Universităţii - Sputnik Moldova-România
Politică
Președintele acuzat de lovitură de stat, SRI implicat!

Dacă observi atent atitudinea lui Klaus Iohannis din Piața Universității ai sentimentul clar că acesta era stânjenit de situație pentru că a primit parcă un ordin de a paticipa la miting ilegal și a distrage atenția opiniei publice la gravele dezăluiri despre vacanțele de lux și dosarele făcute la comanda serviciilor secrete, care conduc cu adevărat România, cu toate instituțiile sale.

România nu mai este de mult o democrație, iar votul românilor este încălcat la fiecare alegere de către imixtiunea servciilor secrete în procesul electoral. La acest capitol suntem deja în urma Rusiei. Chiar fostul președinte Traian Băsescu i-a transmis lui Klaus Iohannis că a greșit când a instigat ilegal românii în Piața Universității, pentru ca aceste mișcări au loc într-un moment geopolitic delicat și dificil în Europa, datorită conflictului NATO-Rusia.

Klaus Iohannis și-a făcut timp să iasă la un miting ca să apere și interesele serviciilor secrete, dar nu are timp să paticipe la Ziua Unirii Principatelor Unite pentru că e plecat să ia Lumină de la Strasbourg. Când e vorba de mesaje pentru unitate și armonie națională Iohannis e plecat din țară, dar când se iscă o situație de dezbinare între români participă la mitinguri neautorizate.Iohannis vrea referendum pentru grațieri, dar a refuzat trei milioane de români să facă referendum pentru familia tradițională, zicând că nu sunt semnificativi pentru el.

Proteste la București - Sputnik Moldova-România
Politică
Miting uriaș neautorizat, 20.000 de civili, politicieni și ultrași

Din păcate cele doută tabere adverse: politicienii și serviciile secrete care-l contolează pe Iohannis ca pe o marionetă, nu au de gând să cadă la un compromis și la pace. PSD vrea să organizeze un mega-miting, iar unii "tineri liberi și frumoși", mandatari ai binomului, să iasă din nou în stradă tot mai mulți. Situația este explozivă și se aseamănă cu cea din "primăvara arabă" de dinaintea izbucnirii războiului civil din Siria dintre "opoziția armată" de SUA și regimul Assad. Cum percep că decurg lucrurile spre ascuțirea tensiunilor este evident că se dorește o lovitură de stat în România care să ducă la un război civil intern.

Din păcate, serviciile secrete românești sunt tot mai mult subordonate intereselor ambasadelor străine și Bruxellului și preocupate de beneficii private încât nu vor putea stopa escaladarea conflictului, iar PSD prea dornic să-și impună agenda după 10 ani de opoziție, ca să cedeze din putere. Cine are interesul să transforme România într-o Sirie a Europei? În primul rând marile puteri care sunt înfierbântate pentru a își măsura puterile în Europa, după ce situația din Orientul Mijlociu se va detensiona. Escaladarea conflictului dintre Rusia și SUA poate "crăpa" fulgerător într-un conflict fierbinte în România, țară de frontieră a cărei granițe sunt poftite de țări vecine și revanșarde.

Avem numeroase exemple în istorie în care conflictul dintre marile puteri s-au scurcircuitat în diverse țări ale lumii: Spania interbelică, Vietnam sau Siria. După ce țara, poate fi făcută, Doamne ferește, țăndări datorită orgoliilor politicienilor corupți și a ofițerilor secreți care își apără puterea și uriașele beneficii de a comanda justiției ca să bage oameni nevinovați la pușcărie, cel mai avantajat ar fi președintele Iohannis care se va putea retrage la casa părintească din landul Bavaria.

Cel mai devantajat va fi însă poporul român care poate să treacă prin trauma îngrozitoare a unui război civil declanșat doar pentru satisfacerea intereselor egoiste ale unor mari puteri străine și multinaționale rapace.

Ionuț Țene este istoric, poet, publicist și scriitor român.

Opinia autorului ar putea să nu corespundă cu cea a redacției Sputnik.

Sursa: NapocaNews.ro

Fluxul de știri
0