Motto: "Suntem milioane de români răzlețiți,
ce ne lipsește ca să ajungem un neam tare?
Unirea, numai unirea"
Costache Negri
Sunt macedonean, oltean și sârb, bucureștean la a treia generație — și îndrăgostit de București, visător de România Mare, Mare în primul rând în spirit. Este o condiție sine qua non, de aceea pot să recunosc împăcat că sufletul meu se regăsește în Iași. Este supranumit "capitala culturii", dar în 1859… Ce alt oraș ar fi avut puterea, superioritatea morală și spirituală de a renunța să fie capitală, pentru ca visul secular numit Unire să se împlinească?
Frumosul centru al Bucureștilor a fost construit de Cuza — dar Moldova, Iașii, l-au construit pe Cuza Vodă așa cum a fost — cel mai iubit, mai mândru, mai de legendă dintre cei ce au condus țara! Alexandru Ioan Cuza răsună peste secole ca un simbol al demnității naționale.
Cuza — 24 ianuarie 1859 — revăd cu ochii gândului tabloul lui Aman, "Hora Unirii", știu, e entuziasmul oltenilor din 1859, din Cetatea Băniei, dar muzica Unirii e una și aceeași peste tot, acoperind depărtări și munți — și e acelui unic și nobil "rege-al poeziei, veșnic tânăr și ferice", Vasile Alecsandri din Bacău sau din Mirceștii Vasluiului. Și nimeni nu poate spune că meritele diplomatice, de fapt meritul de a fi convins Marile Puteri de dreptatea românilor, nu i-a aparținut covârșitor bardului gintei latine. Dacă Alexandru Ioan Cuza a unit românii sub sceptru, Vasile Alecsandri a unit Principatele prin ani și ani de eforturi diplomatice, convingând cancelariile prin farmecul, talentul și noblețea sa.
Cuza, Alecsandri — iar lângă ei, Mihail Kogălniceanu! Anul acesta se împlinesc două secole de la nașterea celui care a fost mâna dreaptă și de multe ori mintea lui Cuza Vodă, reformator și creator al noului stat, iar mai târziu cel ce avea să rostească "Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare", cuvintele care ar trebui să stea pe steag, dar pe care, vai, mulți dintre noi le-au uitat! Moldoveanul Mihail Kogălniceanu, boierul născut în Târgul Ieșilor, cel mai mare orator pe care l-a dat generația patrioților Unirii și Independenței, poate fi privit ca un simbol de inteligență politică, patriotism și cultură.
Cuza, Alecsandri, Kogălniceanu — lângă simbolurile demnității, nobleței și inteligenței stă un simbol al integrității și al însuși sacrificiului de sine pentru binele național. Costache Negri este unicul caz din istorie care a refuzat domnia, apreciind că ar fi mai de folos Unirii ca diplomat și cărturar. Opera sa politică a fost uriașă, atât în lupta internă, cât și în cancelariile ostilelor imperii austriac și otoman, iar apoi ca deschizător de drumuri al diplomației tânărului stat al românilor. Acest mare patriot ieșean și bârlădean, scria, ca un memento pentru viitor, "suntem milioane de români răzlețiți, ce ne lipsește ca să ajungem un neam tare? Unirea, numai unirea. Să trăiască unirea românilor!".
Aud deseori că Moldova e săracă, despre moldovenii care au migrat prin țară după muncă, că ardelenii sunt mult mai educați, că bănățenii sunt "fruncea", și-mi vine să râd — nu de ei, ci de vorbele lor — la gândul că partea cea mai săracă a Moldovei, Botoșaniul, i-a dat țării pe Eminescu, Iorga și Enescu. Adică mai multă bogăție spirituală decât vorbele din mii, sau zeci de mii de cărți ale criticii au putut descrie.
Da, Unirea a însemnat magnificii Heliade Rădulescu, C.A. Rosetti, Cezar Bolliac, Ion Ghica, Dumitru și Ion C. Brătianu, Christian Tell, Gheorghe Magheru și atâți alți români din Muntenia, da, cultura imensă a înflorit în rodnicia spirituală a Munteniei și Olteniei, a Banatului și Ardealului, a Dobrogei și Basarabiei — dar nimic nu ar fi fost fără darul de sine însăși al Moldovei lui 1859. Și, ca orice dar adevărat, minunatul Iași, Moldova, nu s-a lăudat vreodată cu el.
De aceea nici eu nu vreau să o laud, ci doar să aduc un omagiu Moldovei, spunând, din inima profund recunoscătoare, La Mulți Ani, România Unită!
Opinia autorului ar putea să nu corespundă cu cea a redacției Sputnik.
