BUCUREŞTI, 23 ian — Sputnik. Trump a arătat foarte clar că dușmanii americanilor sunt chiar aici, în plan intern: globaliştii, economiștii neoliberali, neoconservatorii și alţi „unilateraliști obișnuiți să impună politica SUA întregii lumi și să ne implice în războaie interminabile și costisitoare", scrie pe blogul său american Paul Craig Roberts, fost asistent al secretarului de stat responsabil cu Trezoreria în administrația Reagan.
Printre aceşti duşmani sunt politicieni care servesc establishmentului, şi nu poporului american, şi întreaga ţesătură de interese private care au făcut ca America să regreseze, în timp ce aceştia s-au îmbogăţit.
Grupurile de interese la care s-a referit Trump ca fiind adversare americanilor sunt bine înrădăcinate și obișnuite să aibă puterea. Puternicele lor rețele încă funcţionează, scrie politologul. Cu toate că republicanii sunt majoritari în Camera Reprezentanţilor şi Senat, majoritatea celor din Congres răspund indicaţiilor grupurilor de interese — care deţin puterea şi care furnizează fondurile necesare pentru campaniile lor —, în loc să slujească poporului american sau preşedintelui, este de părere Paul Craig Roberts. Complexul militar/securitar, corporaţiile offshore (cu activitatea economică desfăşurată în afara ţării, n. r.), Wall Street și băncile nu au de gând să capituleze în faţa lui Trump. Și nici „presstituatele" (canalele media) care sunt deținute de grupurile de interese a căror putere o contestă Trump.
Trump a spus clar că îl reprezintă pe fiecare american, fie el negru, mulatru sau alb. „Fără îndoială, declarațiile sale referitoare la incluziune vor fi ignorate de promotorii urii din zona stângii, care vor continua să-l eticheteze drept rasist la fel cum fac, în timp ce scriu aceste rânduri, și protestatarii plătiţi cu 50 de dolari pe oră", scrie Roberts.
„Alături de globaliști, CIA, corporațiile offshoring, industriile de armament, establishmentul NATO în Europa şi politicienii din străinătate obișnuiți să fie gras plătiţi pentru a susţine politicile externe intervenționiste ale Washingtonului, împotriva lui Trump se vor alinia liderii grupurilor victimizate, negrii, hispanicii, feministele, imigranţii ilegal, homosexualii și transgenderii. Desigur, această listă îi include şi pe liberalii albi, care sunt convinși că zonele din interiorul continentului american [„flyover America" — se referă la regiunea interioară ai cărei locuitori sunt consideraţi de rezidenţii din zonele urbane de coastă ca fiind provinciali şi mărginiţi, n. r.] constituie «habitatul» albilor rasiști, al misoginilor, homofobilor, al celor care pledează frenetic pentru dreptul de a purta arme. În concepţia lor, aceşti 84% din SUA ar trebui să fie plasaţi în carantină sau anihilaţi", notează Paul Craig Roberts.
În continuare, analistul se referă la forțele care stau împotriva lui Trump. Potrivit lui Roberts, liderii grupărilor negrilor şi hispanicilor au nevoie de victimizare, fiindcă doar acest lucru le poate conferi putere și venituri. Aceştia vor privi cu ostilitate declaraţiile lui Trump cu privire la incluziune. Incluziunea este un lucru bun pentru negri si hispanici, dar nu și pentru liderii lor.
Directorii și acționarii corporațiilor globale se îmbogățesc de pe urma locurilor de muncă externalizate pe care Trump spune că vrea să le întoarcă acasă. Dacă slujbele se întorc la americani, profiturile corporaţiilor vor dispărea. În schimb, populaţia îşi va recăpăta siguranţa economică.
„Complexul militar/de securitate are nevoie de un buget anual de 1.000 de miliarde de dolari, alocarea acestor bani depinzând de «amenințarea rusească» pe care Trump spune că o va înlocui cu eforturile de normalizare a relaţiilor. Asasinarea lui Trump nu poate fi un scenariu exclus", consideră politologul american.
Profiturile sectorului financiar vin aproape în întregime din înglodarea americanilor în datorii și din jefuirea pensiilor lor private și publice. Sectorul financiar împreună cu Rezerva Federală îl pot distruge pe Trump prin declanşarea unei crize financiare. Sistemul Federal de Rezerve poate aduce în criză orice piață. Sau să sprijine orice piață, fiindcă nu există nicio limită privind capacitatea acesteia de a crea dolari americani, mai scrie Roberts.
„Întregul edificiu politic al SUA s-a separat de voința, de dorințele și de nevoile oamenilor. Acum Trump spune ca politicienii vor trebui să răspundă de faptele lor în fața oamenilor. Acest lucru ar însemna, desigur, o scădere uriaşă a siguranţei poziţiilor ocupate și a veniturilor și averii lor".
Roberts mai scrie că este neîndoielnic faptul că Trump s-a expus riscului de a fi asasinat şi că CIA nu se va da bătută. În final, politologul se întreabă de ce un miliardar bătrân precum Donald Trump, cu afaceri înfloritoare, cu o soţie superbă şi copii inteligenţi, a ales să-şi dedice ultimii ani din viaţă unei misiuni teribil de stresante ca preşedinte care să-şi asume măreaţa răspundere de a restaura America, aşa cum a declarat Trump, când ar fi putut, în schimb, să-şi petreacă ultimii ani fără griji şi extrem de plăcut.
„Oricare ar fi motivul, trebuie să fim recunoscători pentru acest lucru şi dacă este sincer, trebuie să-l susținem. (…). Dacă va izbuti, va merita să-l numim «Trump cel mare»!", încheie Paul Craig Roberts.