BUCUREȘTI, 21 ian — Sputnik. Legea ce prevede transformarea Turciei într-o republică prezidențială conține 18 articole, iar pentru adoptarea ei au votat 339 din 550 de deputați. Această lege va fi supusă unui referendum, iar rezultatele acestuia vor reprezenta decizia finală.
Prim-ministrul Turciei, Binali Yıldırım, le-a mulțumit deputaților pentru votrul acordat și a declarat că acum decizia finală urmează să fie luată de popor.
Potrivit RIA Novosti, care citează surse locale, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, urmează să semneze actul legislativ foaret curând, iar după 60 de zile din data publicării acest document va fi supus referendumului.
Proiectul de lege constituțională prevede o reformă fundamentală în Turcia, care din 1923 și până la ora actuală are o formă parlamentară de guvernare.
În cazul în care modificările adoptate în parlament vor fi aprobate prin referendum, președintele Turciei va obține împuterniciri mult mai largi. Acesta va putea, între altele, să dea ordine, să numească miniștri, iar funcția de prim-ministru va fi lichidată.
Reforma anulează și obligația pe care o are la ora actuală președintele de a părăsi partidul din care a făcut parte înainte de accederea în funcția de șef al statului turc.