BUCUREȘTI, 21 ian — Sputnik. Botezatu a făcut declarații pentru Antena 3 și a subliniat faptul că după tragedia de la clubul Colectiv, în Bamboo au fost investiți 100 de mii de euro în sistemul anti incendiar al localului.
Botezatu a afirmat că la Bamboo au fost semnalizate toate ieșirile și că nu era posibil ca cineva să-și fi aprins măcar o țigară, fără a fi observat imediat de pază și rugat să o stingă.
„Focul a pornit de undeva din stânga barului — o zonă care face legătura; este intrarea care face legătura cu un alt club. Au ars trei mii de metri pătrați. A ars totul. În acea zonă nu intra nimeni, nu depozitam băuturile într-un hol de intrare", a declarant Botezatu.
El a respins orice suspiciune de încălcare a regulilor de securitate anti incendiu și a declarat că toate actele erau în regulă, au fost montate toate sistemele care să prevină și să lichideze un eventual incendiu, iar personalul de asemenea avea pregătirea necesară pentru a face față unei astfel de situații.
Cătălin Botezatu susține că proprietarii clubului vor să afle care a fost sursa incendiului și a admis că e posibil ca cineva să fi incendiat în mod premeditat localul.