“Din punctul meu de vedere sunt întemeiate [protestele, n.r.] pentru că acţiunea respectivă a fost făcută în mod netransparent, pe ascuns. Iniţiativa respectivă de graţiere nu este un subiect principal pe agenda niciunui cetăţean; din păcate, este un subiect important numai pentru politicienii din actuala clasă politică”, a precizat Radu Rizescu.
Potrivit acestuia, nu este normal ca în campania electorală să susţii un program de guvernare, iar apoi primele priorităţi, în momentul când se formează guvernul şi trebuie să fie împlinite aşteptările celor care te-au adus în poziţia de a guverna, sa fie apărarea intereselor unui grup restrâns de oameni.
“Nu putem să dăm o lege prin care să legiferăm hoţia. Se urmăreşte stoparea unor procese judiciare care au început sau care vor demara, şi desfiinţarea ideii de justiţie. Dreptatea trebuie să fie eglă pentru toţi. Nu se poate ca cei care au furat o găină să facă puşcărie, şi cei care au devalizat ţara să poată să beneficieze linştiţi de faptele lor”, a mai spus Rizescu.
Comentatorul politic a precizat că lupta trebuie să continue, iar justiţia să fie făcută până la capăt, de la stânga până la dreapta, pe tot echişerul politic.
Autor: Ilie Catrinoiu