CHIȘINĂU, 19 ian — Sputnik. În Rusia bărbații ar putea fi privilegiați la admiterea în instituțiile superioare de învățământ cu profil pedagogic. Cu o astfel de inițiativă legislativă a venit deputatul liberal-democrat Boris Cernâșov, transmite RIA Novosti.
Potrivit proiectului de lege propus de acestuia, bărbații cu studii medii speciale vor fi scutiți de examene de admitere la buget în instituțiile superioare de învățământ cu profil pedagogic.
Inițiativa prevede că de astfel de privilegiu vor beneficia doar cei care au activat cel puțin cinci ani în instituții școlare și preșcolare.
În opinia autorului, bărbații pedagogi, numărul căruia scade în fiecare an, contribuie la dezvoltarea psihologiei masculine la copil.
"Trebuie să renunțăm la prejudecata existentă în societate că școala nu este un spațiu pentru bărbați. Anume bărbatul pedagog contribuie la formarea o reprezentare a școlii care ar fi atractivă pentru băieți", se menționează în nota informativă a proiectului de lege.