Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Probleme pentru Trump: "O singură China" nu se negociază!

© REUTERS / Mike SegarUS President-elect Donald Trump
US President-elect Donald Trump - Sputnik Moldova-România
Abonare
Diplomația chineză respinge categoric ideile lui Trump, dar președintele ales vorbește de miliarde de dolari din afaceri cu armament cu Taiwan.

BUCUREȘTI, 15 ianuarie, Sputnik. Prima problemă diplomatică majoră a noii administrații va fi relația cu China. În mai multe declarații, cea mai recentă datând de la sfârșitul săptămânii trecute, președintele ales Donald Trump a afirmat că intenționează să recunoască statul Taiwan, schimbând astfel politica numită "o singură China". Cu alte cuvinte, China impune partenerilor săi diplomatici și economici inexistența oricăror relații cu Taiwan, "China naționalistă" cum era denumită pe vremuri. 

Într-o declarație dată CNN, ministrul de externe al Chinei a respins ferm sugestia  președintelui ales al SUA, că ar fi ceva negociabil în privința principiului "o singură China". 

"Principiul acesta este baza politică a relațiilor sino-americane și nu este negociabil. Exită o singură China în lume, Taiwan este o parte inseparabilă a Chinei și guvernul R.P. China este singurul în măsură să o reprezinte, acesta e un fapt recunoscut de comunitatea internațională și nimeni nu e în măsură să-l schimbe", a declarat ministerul de Externe chinez.

Donald Trump formulase o obiecție vizavi statutul Taiwan, remarcând că este "interesant cum SUA vinde echipament militar de miliarde de dolari în Taiwan dar președintele ales nu poate primi felicitări pentru victoria electorală". Trump se referea la reproșurile administrației Obama atunci când Trump a anunțat că a primit un telefon de la liderul din Taiwan  care l-a felicitat pentru alegerea sa.

Fluxul de știri
0