Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

”Geții” - primul serial despre lumea getică sau doar o altă iluzie?

© Facebook / GetaeSerial Geții
Serial Geții - Sputnik Moldova-România
Abonare
Film de aventuri, povești cu comori, iubiri și trădări, un serial care sună bine, dar la fel de bine suna un alt proiect al aceluiași scenarist care nu a mai apărut.

BUCURȘTI, 15 ian — Sputnik. Anunțat ca "Primul serial despre geți", filmul Geții are, pe pagina de prezentare, ciudatul subtitlu "Superstiții și război". O primă introducere în temă despre ficțiunea regizorului și scenaristului Florin Anghel este aceea că ea "spune povestea lui Vezina, cel care va ajunge mâna dreaptă a lui Decebal".

Citind "povestea", acestui "concept", aflăm că se bazează pe "cadrul istoric al războaielor daco-romane", care se găsește în "izvoarele antice", dar și "mitologia veche românească", prin care, susțin realizatorii fimului, "se aduce la viață o societate dacică plină de obiceiuri străvechi, ritualuri, superstiții, descântece și credințe". 

"În serialul GEȚII, realitatea istorică se împletește cu magia și misticismul strămoșilor noștri, conturând o poveste epică plină de dramatism — cu iubiri, trădări, bucurii și dezamăgiri, victorii și înfrângeri", se explică în pagina de prezentare.

În primul sezon al serialului "Geții: Superstiții și Război" climaxul este atins în lupta de la Tapae în care o legiune romană este nimicită, drept pentru care dacii obțin o pace "mai mult decât favorabilă" de către împăratul Domițian, iar conducătorul dac Diurpaneus "devine marele regele Decebalus (,,cel puternic'' sau,,cel viteaz'')", spune scenariul serialului. 

Filmul este și de aventuri, asta pentru că urmărește, de exemplu, peripețiile prin iarna geroasă au unui "trib getic condus de bătrânul Zuras și cei trei fii ai săi, Brassus, Davos și mezinul Vezina", acesta din urmă urmând a fi chiar eroul principal al serialului. 

"După moartea lui Zuras, conduși de neînfricatul Brassus, războinicii geți jefuiesc un trib de Buridavensi, clienți ai Romei, unde, spre uimirea tuturor, găsesc o comoară fabuloasă de aur și argint", am citat din storyline-ul aceleeași pagini de prezentare.

În trailer este anunțată o dată, "martie 2017", dar termenul pare cam scurt ca să fie realist. Mai ales că există antecedente în ceea ce-l privește pe "scenaristul și regizorul" Florin Anghel care, acum câțiva ani, folosea cam aceleași cuvinte laudative la adresa unui alt "serial istoric", la vremea aceea "Dinastia Basarabilor". Iată ce scria atunci Anghel: 

"Seria Dinastia Basarabilor tintește zona Game of Thrones sau Spartacus, păstrând proporțiile de producție, și mai puțin telenovele istorice precum Suleyman Magnificul. Noi suntem convinși că dacă ne apucăm să spunem povestea voievozilor români de la Litovoi până la Vlad Țepeș și inclusiv, fiecare cu câte 1-2 sezoane, nu doar românii se vor uita cu mare interes".

Adevărul este că românii s-au uitat cu mare interes la serialele americane și turcești menționate, dar pentru Dinastia Basarabilor, au rămas doar cu așteptare — mai mică sau mai mare. Despre alte realizări ale lui Florin Anghel nu am auzit, sperăm ca această constatare să nu mai fie valabilă odată cu apariția serialului Geții.

Fluxul de știri
0