BUCUREȘTI, 12 ian, Sputnik. Isteria mediatică generată de suspendarea generalului Florian Coldea este privită cu scepticism de mulți observatori. Coldea este un produs al sistemului, susținut de centre de putere din afara țării, mai precis din SUA. Într-un recent interviu, Silvian Ionescu, ofițer de servicii externe, afirmă că Florian coldea este "pupila" serviciilor americane.
Când Pacepa a dezertat în SUA, povestește ministrul de Eterne comunist Ștefan Andrei în memoriile sale, Ceaușescu m-a trimis la șeful CIA. "Înțelege-te cu ei, fiindcă ăștia sunt veșnici", i-ar fi spus Ceaușescu. Senatorul Marius Marinescu, cel care a fost apropiat de Ștefan Andrei în ultmia parte a vieții, a avut multe discuții pe această temă cu fostul demnitar al lui Ceaușescu.
"Serviciile secrete conduc în toată lumea, controlul va fi menținut permanent de aceste centre de putere, spune Marinescu. De ce? Fiindcă sunt organizate, au resurse enorme și nimic din ceea ce fac nu e accesibil publicului. Cine sunt Coldea, Kovesi, Ghiță, Ponta și ceilalți? Niște creații ale sistemului, niște marionete dispensabile. Când le expiră valabilitatea, sunt înlocuite — dar sistemul merge înainte", crede fostul șef al Comisiei de Abuzuri din Senat.
Pentru mass media este un eveniment, dar, în realitate, se schimbă un nume, nu o funcție și, cu siguranță, nu un sistem sau modul său de funcționare, consideră și analistul sistemic Dragoș Dumitriu.
În privința rezultatului așa-zisei anchete interne a SRI, Marius Marinescu e convins că "nici un rezultat clar nu va fi prezentat opinie publice, nimeni de acolo nu va fi învinovățit, iar cei înlocuiți nu vor avea grija zilei de mâine".
Ascensiunea actualului general Florian Coldea a început odată cu implicarea României în schemele informative din Irak, mai precis odată cu afacerea "Răpirea jurnaliștilor", o lovitură de imagine dată de Traian Băsescu. În timpul mandatului de director SRI al lui George Maior, actual ambasador în SUA, Coldea a ajuns până la cea mai înaltă treaptă în ierarhia serviciilor la care are acces un militar. Numele său a fost legat de campania anticorupție, fiind deseori pomenită legătura sa profesională și personală cu șefa DNA, Laura Kovesi.
Directorul SRI Eduard Hellvig a intrat în politică prin intermediul lui Dan Voiculescu, a avut o activitate ștearsă, chiar insesizabilă ca parlamentar, dar a fost un favorizat al funcțiilor oferite de Crin Antonescu și, ulterior, de Klaus Iohannis. Explicații și motivări profesionale pentru numirea sa în fruntea SRI nu s-au oferit.