CHIȘINĂU, 12 ian — Sputnik. În viitor Rusia ar putea substitui armamentul nuclear, ca factor de descurajare strategică, cu armamentul de înaltă precizie. Acest fapt va duce la scăderea nivelului de tensiune destul de ridicat, care există pe arena internațională și va consolida nivelul de încredere între țări, a declarat generalul de armată și ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, citat de RIA Novosti.
Principalii purtători de armament de precizie înaltă vor fi corăbiile și submarinele cu rachete ghidate.
"Este planificat ca până în anul 2021 să fie sporită de patru ori capacitatea de luptă cu armament non-nuclear, ceea ce va oferi o soluție pentru problema descurajării non-nucleare", a declarat ministrul Apărării în timpul unei prelegeri oferite ofițerilor din eșaloanele de conducere ale armatei și a societății civile.
Șoigu consideră că armata regulată își va avea rolul său și în continuare pentru asigurarea securității militare a statului.
"Armatei regulate îi revine sarcina de bază de a soluționa problemele atât pe timp de pace, cât și în vreme de război pe parcursul localizării și stopării conflictelor militare", a costat ministrul în timpul prelegerii.