În interviul acordat Radio Sputnik, profesorul de drept comercial Gheorghe Piperea a spus că peste 10 miliarde de euro este valorează stocul creditelor ipotecare al persoanelor care s-au imprumutat în moneda europeană.
"Singurul aspect comun al euro cu francul elveţian este acolo unde persoana care se împrumută în Euro sau în franci nu obţine veniturile în acea monedă. Ca să mă exprim în limbaj bancar: nu este natural acoperit faţă de riscul valutar", a declarat Gheorghe Piperea.
Potrivit profesorului de drept comercial, dacă persoana care are împrumut în euro este plătită tot în euro, atunci fluctuaţiile faţă de moneda naţională nu au vreun efect negativ.
Referindu-se la starea economiei naţioanle, Piperea a precizat că are cel puţin 3 sau 4 motive să se teamă de un colaps în 2017.
"Dacă vă uitaţi pe creşterea economică, chiar dacă este cea mai mare din Europa, veţi observa că din cei 5% creştere economică în 2016, cel puţin 4% reprezintă consumul. Deci oamenii au consumat mai mult nu pentru că au avut mai mulţi bani, ci pentru că s-au împrumutat mai mult. În momentul în care oamenii nu vor mai putea să se împrumute, şi se întâmplă foarte rapid, se va ajunge din nou la situaţia în care creşterea economică este anemic, de 0,5% sau 1%", a menţionat Gheorghe Piperea.
Un alt motiv de colaps în 2017 este, potrivit lui Gheorghe Piperea, comerţul României cu UE. Mai mult de 70% din comerţul României este cu UE, iar Europa are mari probleme cu industria.
"Uitaţi-vă ce se întâmplă cu Volkswagen, a fost arestat şeful de la Volkswagen. Uitaţi-vă ce se întâmplă cu cele 4 bănci italiene, care ar trebui să intre în faliment curând. De asemenea, cu Deutsche Bank. În momentul în care lucrurile astea urâte la ei o să se întoarcă spre interior, atunci o să apară a doua consecinţă foarte gravă: sunt 4 milioane de români în Europa care aduc foarte mulţi bani în România. Occidentalii se vor închide şi primii care vor fi trimişi acasă în şomaj sunt românii", a explicat expertul.
În interviu s-a discutat şi despre sfârşitul sistemului bancar construit pe rezerva fracţionară, despre aurul din rezerva BNR şi despre Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
Autor: Ilie Catrinoiu