Sfântul Ioan Botezătorul, prăznuit astăzi în Biserica Ortodoxă Română

© Photo : CrestinOrtodox.roIoan Botezatorul
Ioan Botezatorul - Sputnik Moldova-România
Abonare
Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul profet al Vechiului Testament şi vărul de gradul doi al lui Iisus Hristos.

BUCUREŞTI, 7 ian — Sputnik. Astăzi este cea de-a două sărbătoare cu cruce roşie din calendar, după Bobotează, şi anume Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

Sfântul Ioan Botezătorul este cunoscut sub denumirea de „Înaintemergătorul" sau „Îngerul Domnului". El a avut misiunea de a-i pregăti pe oameni să-l recunoască pe Hristos Fiu al lui Dumnezeu. Importanța istorică și spirituală a Sfântului Ioan Botezătorul se vede în felul în care Hristos îl descrie, ca „mai mare decât profeţii".

Ioan Botezătorul a fost fiul preotului Zaharia și al Elisabetei, verișoara Mariei, mama lui Hristos. Astfel, Iisus și Ioan sunt veri de gradul doi. Evanghelistul Luca povestește în Evanghelai sa că Zaharia și Elisabeta îmbătrâniseră fără a putea avea copii, fapt considerat de evrei drept un blestem.

În perioada Vechiului Testament, cei fără copii aveau statut de paria încât nici jerfele nu li se primeau la templu. Acest lucru s-a schimbat dupa venirea lui Hristos, astfel încât Sfântul Ioan Gură de Aur scrie într-una din Omiliile sale că soţii care nu pot avea copii nu sunt cu nimic mai prejos decât cei care au copii, iubirea dintre soţi fiind mai mare decât orice alt aspect.

În săptămână în care Zaharia era de rând să tămâieze în templu, Arhanghelul Gavriil îi apare în dreapta altarului și îi spune că Dumnezeu le-a ascultat lui și Elisabetei rugăciunile și le va da un copil, pe care trebuie să-l numească Ioan. Zaharia nu crede ce i se întâmplă, vestea i se pare imposibil de împlinit, iar îngerul îi închide gura, astfel Zaharia rămâne mut până la împlinirea veștii.

Martorii acestor evenimente uluitoare s-au minunat și s-au întrebat cine va fi oare acest copil.

Ioan Botezătorul a fost un ascet şi şi-a petrecut viaţa în pustiu până când a început să vorbească oamenilor. Cuvântul său i-a adus sfarsitul când a criticat-o pe soţia lui Irod pentru infidelitate. Aceasta a complotat cu fiica ei, Salomeea, şi au cerut lui Irod capul lui Ioan.

Circa 2 milioane de români poartă numele Ion, Ioan, Ioana, adică aproximativ 10% din populaţia României. Originea numelui Ioan este iudaică şi se traduce „Dumnezeu S-a milostivit".

Fluxul de știri
0