CHIȘINĂU, 6 ian – Sputnik. Potrivit New York Times, care face trimitere la surse diplomatice, acest ordin a nu prevede excepții și a fost transmis Departamentului de Stat pe data de 23 decembrie anul trecut.
Sursa citată a precizat că ordinul se referă la așa zișii ambasadori „politici”, care au fost numiți în funcție datorită unor relații strânse cu actualul președinte american Barack Obama. În acest context, au fost menționați ambasadorii SUA în Costa Rica, Cehia, Belgia, Noua Zeelandă, cel de la cartierul general ONU din Geneva și alții.
Ambasadorii „politici”, potrivit revistei, de fiecare dată pleacă din funcții odată cu încheierea mandatului noului președinte, iar diplomații de carieră își continuă activitatea în țările în care au fost acreditați chiar și după inaugurarea noului șef de stat.
Reprezentanții lui Trump susțin că aici nu trebuie căutat nici un gând rău, deoarece ambasadorii numiți de Obama vor pleca din funcții odată cu acesta. La fel vor proceda mii de funcționari politici care au legătură cu Casa Albă și cu instituțiile federale.
Totodată, în SUA există o cutumă, potrivit căreia unii ambasadori ar putea să se rețină în funcții pentru ca, de exemplu, copiii lor să poată încheia anul de studii. Specialiștii americani au invocat în acest context cazul Melania Trump, care a rămas la New York și nu a venit la Washington împreună cu soțul dânsei, pentru a nu-l forța pe fiul lor să-și schimbe instituția de învățământ în timpul anului de studii.
Însă pentru a beneficia de excepții de la această regulă strictă ambasadorii „politici” vor fi nevoiți să facă demersuri către secretarul de stat Rex W. Tillerson.