Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

EXCLUSIV: cum şi-a clădit Sebastian Ghiţă imperiul

© Photo : ActiveNewsSebastian Ghiță
Sebastian Ghiță - Sputnik Moldova-România
Abonare
Personaj extrem de mediatizat, fostul deputat Sebastian Ghiță este o figură extrem de interesantă, îmbinând spectaculosul miliardarului care luptă împotriva sistemului cu aspecte mai puțin cunoscute, legate de servicii și combinații transpartinice.

BUCUREȘTI, 3 ian — Sputnik. La nici 40 de ani, Sebastian Ghiță este posesorul unui adevărat imperiu: o avere estimată la peste 300 de milioane de euro, afaceri în domeniul IT&C, în construcții, industria alimentară și vinificație, petrol şi sănătate, a declarat Dragoş Dumitriu pentru Sputnik.

Sebastian Ghiţă este stăpânul unui trust media în Prahova, dar mai ales al puternicei televiziuni de știri România TV. Strategia lui Sebastian Ghiță în domeniul afacerilor, ca și în media și în politică, se poate caracteriza prin agresivitate, dominare prin structura de clan sau oameni de încredere, extinderea în toate domeniile, lipsa oricărui scrupul. Până la un punct, Sebastian Ghiță este omul perfect pentru a reuși în capitalism.

"O mare parte a averii a fost creată prin afaceri cu statul și cu autoritățile locale. Contractele s-au făcut în paralel cu sponsorizarea formațiunilor politice aflate la putere, chiar dacă uneori aceasta însemna finanțarea PSD pe plan local și a PDL la nivel național", a precizat Dragoş Dumitriu.

Potrivit acestuia, Sebastian Ghiță s-a ridicat susținut fiind de fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, ajungând să domine întreaga activitate a județului în toate domeniile în care existau afaceri profitabile. Ulterior, familia Cosma a ajuns dependentă de susținerea miliardarului.

De asemenea, afacerile cu statul i-au adus sute de milioane de euro prin contracte cu Ministerul Economiei (ministru fiind conservatorul Codruț Șereș), Casa de Asigurări pentru Sănătate, APIA, în domeniul telecomunicațiilor, dar și prin dotarea instituțiilor statului cu aparatură computerizată, tehnică de calcul și software.

"Una dintre zonele care au beneficiat de contracte cu miliardarul prahovean este cea a serviciilor speciale, Asesoft, firma cea mai importantă a lui Ghiță fiind principalul furnizor al SRI în materie de soft. Începând cu 2004, aceeași firmă a asigurat softul necesar pentru ciclul electoral", a mai spus Dragoş Dumitriu.

În dezvoltarea imperiului, Sebastian Ghiță nu s-a bazat pe specialiști, ci pe oameni de încredere, începând cu rudele sale, în primul rând fratele său și verii soției sale, familia Chirilă sau pe foști amici din copilărie și colegi de liceu, cazul lui Iacobesc. A apelat la mijloace specifice de fidelizare — împrumuturi, cooptare în afaceri — dar și la alte metode, cum ar fi supravegherea, metodă de care s-a plâns unul dintre liderii PSD din trecut, Marian Vanghelie.

Relația cu PSD a fost una sinuoasă și agresivă; odată intrat în partid, Ghiță a preluat frâiele organizației Prahova, apoi a organizat o adevărată campanie pentru a deveni omul numărul doi în partid. A încercat cu ajutorul lui Liviu Dragnea, apoi a lui Victor Ponta, în calea planurilor sale punându-se figuri importante ale partidului — Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie, Robert Negoiță și chiar Ion Iliescu.

Sebastian Ghiță și-a extins influența și la nivelul instituțiilor statului, atât în ministere, dar și în justiție, prin susținerea lui Robert Cazanciuc pentru fotoliul Justiției și mai ales a procurorului general Tiberiu Nițu.

"O altă componentă relațională a fost cea cu serviciile, bazată pe contracte imense, dar și pe prietenia cu unii comandanți. Lanțul de iubire s-a sfărâmat însă în perioada 2012, de atunci datând și ruperea relațiilor cu șefa DNA. În urma acestui "divorț" a început un adevărat război în care sunt angrenați politicieni și oameni din servicii, magistrați și jurnaliști, oameni de afaceri", a subliniar Dumitriu pentru Sputnik.

Învins pe plan politic de Liviu Dragnea, Sebastian Ghiță a încercat să-și creeze un partid "balama" cu care să facă jocurile în Parlament, planul său fiind acela de a asigura majoritatea parlamanentară în schimbul controlului cel puțin asupra unui post de vicepremier.

În final, Dragoş Dumitriu a conchis că eşecul lui Victor Ponta a făcut ca planurile sale să eșueze, iar acum fostul deputat duce de unul singur și din afara parlamentului un război cu structurile statului, dar și cu puternicul Liviu Dragnea — o bătălie care deocamdată se duce în spatele ușilor secrete.

Fluxul de știri
0