București, 2 ianuarie, Sputnik. Întrebată de jurnaliști despre situația actuală a casei din Bran și a relației cu mătușa sa, fiica cea mare a lui Vadim, Lidia, a răspuns: "Tata nu ar fi permis niciodată să se întâmple aşa ceva. Cu mătușa care locuiește acum la Bran nu mai avem niciun fel de legătură, nu ne mai permite să intram în casă. Lucrurile care au rămas acolo, cărţile lui tata, poze foarte multe… nu ştim nici dacă nu le-a aruncat".
Acțiunea juridică prin care Lidia Samson a câștigat casa din Bran rămâne un mare semn de întrebare pentru toți apropiații. Casa a fost reamenajată și mărită din banii lui Vadim, era un loc de suflet al său, aici obișnuia nu doar să petreacă sărbătorile cu familia și prietenii, dar și să scrie, o parte dintre cărțile sale au fost scrise acolo, în odaia cu vedere către munți, își amintesc mai mulți cunoscuți de-ai Tribunului. Dorind să-și păstreze anonimatul, aceștia, foști parlamentari PRM, s-au declarat indignați de atitudinea Lidiei Samson, o persoană care "a beneficiat enorm de pe urma lui Vadim, la fel ca și celălat frate, generalul Marcu Tudor, iar acum face atâta rău familiei sale".
Lidia Samson a condus fundația care edita revista "România Mare", aici ajungând o parte importantă din fondurile alocate de guvern Partidului România Mare, iar în trecut a gestionat mai multe afaceri ale familiei, printre care proprietatea funciară cumpărată de Vadim în comuna Butimanu, prilej cu care fostul procuror și vicepreședinte PRM, Dan Ioan Mirescu, i-a semnalat lui Vadim mai multe nereguli în administrare.