BUCUREŞTI, 28 dec — Sputnik. Încercările unui număr considerabil de congresmeni din SUA de prevenire a resetării relaţiilor cu Federaţia Rusă, inclusiv apelul de a începe investigarea CIA asupra presupusei interferențe a Moscovei în campania prezidențială din SUA, ar putea aduce amenințări la adresa securității naționale, a scris Carter Page în scrisoarea adresată senatorului John McCain, relatează Sputnik International.
Scrisoarea lui Carter Page a fost văzută de redacţia Sputnik din Statele Unite.
"Orice eforturi depuse de membrii Congresului pentru a submina potențialele abordări noi în relaţia cu Rusia ar pune în perciol securitatea națională și nenumărate vieţi ale membrilor aflaţi în funcţii", a scris Carter Page în scrisoarea trimisă senatorului John McCain, președinte al Comitetului pentru Servicii Militare din cadrul Senatului american.
Scrisoarea lui Carter Page a fost trimisă marţi seara senatorului Jon McCain. Carter Page este ofiţer operativ în contraspionajul Marinei Americane. În prezent, Page este fondator şi manager al Global Energy Capital, fond de investiţii şi firmă de consultanţă specializată în industria petrolului şi gazului natural din Rusia şi Asia Centrală.
Carter Page a scris în scrisoarea sa că americanii au obosit să asiste la atâtea războaie duse de Pentagon în afara graniţelor SUA.
"Cetățenii americani sunt în mare parte obosiţi de politicile falimentare ale intervenţionismului. Numărul războaielor care implică Washingtonul și Moscova pe tot globul încă pun nenumărate vieți în pericol şi astăzi", a scris Page.
Pe 18 decembrie, liderul republican al Senatului, McConnell, a primit o scrisoare de la un număr de congresmeni, inclusiv de la John McCain, care solicita să se stabilească o acţiune specială pentru efectuarea unei audieri privind presupusul rol al Kremlinului în spargerea e-mail-urilor lui Hillary Clinton.
Comitetul pentru Relații Externe al Senatului SUA, prezidat de republicanul Bob Corker, va organiza un briefing secret și o audiere cu privire la pretinsa ingerință rusă în afacerile interne ale SUA.
În prezent, John McCain se află în Țările Baltice cu câţiva senatori pentru discuţii despre angajamentul NATO privind securitatea aliaților de o presupusă ameninţare rusă.
"Orice dovezi ar putea fi în cele din urmă descoperite de către Congres în diferite investigații aflate în curs de desfășurare cu privire la Rusia, este puțin probabil că ceva va fi găsit vreodată care să fie atât de ostil și nediplomatic precum declaraţia doamnei Clinton: "Am venit, am văzut, a murit" [declarație din octombrie 2011 privind uciderea liderului libian Muammar Qaddafi]", a mai scris Page.
McCain este în prezent în Țările Baltice cu câţiva senatori pentru discuţii cu oficialii despre angajamentul NATO privind securitatea aliaților de o presupusă ameninţare rusă.