CHIȘINĂU, 27 dec — Sputnik. Liderii statelor Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) au semnat Codul Vamal al uniunii, a declarant președintele colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Sarkisean, la finalul ședinței Consiliului Economic Suprem la nivel de șefi de state, anunță RIA Novosti.
Sarkisean a precizat că Kirghizia, care în timpul ceremoniei de semnare a documentelor nu a semnat Codul Vamal, l-a aprobat, în cele din urmă.
"Kârgâzstanul nu a semnat numai declarația cu privire la modul în care vom efectua activitatea comercială externă", a adăugat el.
Potrivit lui Sarkisean, acest lucru este legat de dorința Bișkekului de a preciza formulările legate de ridicarea barierelor și eliminarea restricțiilor pe piața internă.
UEE reprezintă o uniune internațională, creată în baza Uniunii Vamale și Spațiul Economic Unic și funcținează din 1 ianuarie 2015. În prezent din această uniune fac parte Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan și Kârgâzstan.
Codul Vamal al UEE reprezintă un document fundamental, care reglementează relațiile vamale pe teritoriul UEE.
Pentru noua structură, acest document reprezintă primul document juridic care vizează reglementarea sferei vamale și a fost elaborat în comun cu structurile de stat și lumea de afaceri din cele cinci state eurasiatice.