Pentru că toate evenimentele biblice nu sunt poveşti pe care e bine să le ştim şi să le povestim, ci sunt axiome pentru orice ştiinţă, iar aplicarea lor se face la nivelul întregii societăţi.
Crăciunul este, în mod fundamental, sărbătoarea darului. Cuvântul lui Dumnezeu se dăruieşte umanităţii întrupându-se, iar într-un context mai larg, se dăruieşte creaţiei. Acel "lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu" (Marcu 10: 14-15; Luca 18: 16) exprimă atât de bine sărbătoarea Crăciunului. Hristos însuşi îşi reactualizează continuu motivul şi acţiunea naşterii Sale: dăruirea de Sine.
De Crăciun noi nu repetăm un eveniment care a avut loc în urmă cu 2000 de ani, căci nimic în Biserică nu se repetă — Hristos S-a născut o singură dată şi niciodată nu se va mai naşte! Noi reactualizăm spre infinit, spre o trăire mai intensă şi spre o asceză a iubirii acţiunea şi motivul naşterii Domnului: dăruirea de sine şi, într-un sens mai larg, economia dăruirii.
Mai departe, în următoarele versete din aceleaşi capitol este relatată întâmplarea cu oligarhul care refuză să-şi dea averea săracilor, şi nu este deloc întâmplător că această relatare vine imediat în continuarea celei despre copii: "Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăţia lui Dumnezeu".
Darul primit este cel mai mare motiv de bucurie al copiilor, iar la maturitate, darul oferit devine cel mai mare motiv de bucurie al omului, tocmai din rezultatul acestei reactualizări spre infinit a naşterii lui Hristos. Fericirea omul se mişcă evolutiv, am putea spune, între (sau de la ceea ce…) primeşte şi (sau până la ceea ce…) dă. Împărăţia lui Dumnezeu, sau mai exact spus, Biserica, adică timpul nou al îmbunătăţirii noastre personale alături de cei pe care-i iubim, nu se cucereşte decât de cei care îşi cultivă asceza şi bucuria darului oferit.
Mitropolitul Ioan al Banatului a rostit în Pastorala de Crăciun un cuvânt profund şi plin de implicaţii personale şi sociale. El a spus că România este "o ţară care se stinge". Este magistral să spui de Crăciun că România se stinge. Iar motivul pentru care se stinge este că am pierdut fericirea, adică asceza darului oferit. Nici măcar de Crăciun românii nu mai simt nimic.
Iar acest lucru se întâmplă pentru că în România nu există economia dăruirii, un sistem economic alternativ şi paralel cu capitalismul. Românii muncesc într-un sistem economic, capitalismul, care în Statele Unite ale Americii produce anual aproximativ 120 000 de decese, mai multe decese decât numărul celor provocate de diabet, gripă şi Alzheimer, conform unui studiu din 2015 al Universităţilor Harvard şi Stanford despre efectul stresului la locul de muncă. Nota bene: stresul, principalul produs capitalist, omoară mai mulţi oameni decât diabetul şi Alzheimer!
Gândiţi-vă că în SUA economia dăruirii, distributismul, ocupă un sector major în ansamblul economiei americane, pe când în România ea nu există. Din acest motiv România se stinge.
Occidentul, aşa cum il ştim de un sfert de secol, este în faliment. Charles Krauthammer, unul dintre neoconservatorii de frunte ai Americii, omul sistemului corupt şi falimentar, a scrie pe 1 decembrie un editorial în care deplânge, cu stângăciile de rigoare ale oricărui liberal neîmpăcat cu soarta, că după doar 25 de ani triumful Ocidentul s-a terminat.
Este acest lucru bun? Este rău? Desigur că este un lucru bun. Nu suntem împotriva poporului american sau împotriva oricărui popor occidental. Numai că ideologia occidentalismului, adică colonialismul, trebuie să dispară o dată pentru totdeauna.
Prin "Occident" înţelegem modernitatea construită nu pe realismul sensului profund al Naşterii Domnului, nu pe civilizaţia darului, ci pe aspectele comerciale, mitologice şi raţionaliste ale religiilor precreştine.
Or, dacă azi Occidentul este în faliment, şi desigur că el este în faliment, acest fapt se datorează depărtării sale de ceea ce este darul, de ceea ce este în esenţă Crăciunul. Pentru că toate evenimentele biblice nu sunt poveşti pe care e bine să le ştim şi să le povestim, ci sunt axiome pentru orice ştiinţă, iar aplicarea lor se face la nivelul întregii societăţi.
Ilie Catrinoiu este critic social, membru fondator şi vicepreşedinte al Ligii Distributiste Române Ion Mihalache; el scrie despre politică, economie şi cultură dintr-o perspectivă creştină şi transdisciplinară.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia Redacției Sputnik.
