BUCUREŞTI, 26 dec — Sputnik. În Emiratele Arabe Unite, o petrecere de Revelion are acelaşi preţ ca una din Poiana Braşov, informează B1TV.
Specialiştii în turism susţin că rezervările early booking pentru destinaţiile exotice pot ajunge la preţuri mai bune decât cele din ţară. Disconturile ajung şi până la 40%.
"În această perioadă sunt foarte la modă vacanțele early booking pentru sezonul estival. Avantajele sunt multiple: îți cumperi acum o vacanță early booking, beneficiezi de un discont până la 40%, poți să achiți în rate acea vacanța pentru că agenția de turism nu îți percepe niciun fel de dobândă", a explicat Ciprian Enea, consultant în turism.
În această perioadă, un sejur în Dubai poate ajunge la 900 de euro, în timp ce pentru trei nopţi într-un hotel din Poiana Braşov un român poate plăti chiar şi 700 de euro.
În Australia, preţurile sunt similare cu cele din Braşov. Pentru trei nopți în Sydeny românii pot plăti între 1.100 și 1.200 de euro.
Din acest motiv cei mai mulți preferă să plece din ţară în perioada sărbătorilor.