CHIȘINĂU, 24 dec — Sputnik. Un șofer pe nume Veaceslav Țilea a relatat pentru Sputnik că vameșii români „percheziționează" bagajele destinate gastarbeiterilor moldoveni, în care de regulă sunt și produse alimentare. Ambuteiajul este format din automobile marfare și microbuze, care așteaptă în vamă câte 12-15ore.
„Noi transportăm genți în preajma sărbătorilor, dar ei nu ne lasă să trecem, pentru că produsele noastre nu corespund standardelor europene. Ei deschid gențile și dacă găsesc în ele carne, ne expediază imediat înapoi", a declarat șoferul.
În legătură cu această situație, șeful Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Vitalie Vrabie, a fost nevoit să se deplaseze la Sculeni, pentru a lua cunoștință la fața locului de ceea ce se întâmplă. El a discutat problema apărută cu colegii săi români, care l-au informat că, în legătură cu epidemia de ciumă africană porcină în Ucraina, este interzisă introducerea în țările europene a produselor din carne de porc din alte state decât cele care sunt membre ale UE.
Această interdicție este valabilă chiar și pentru cantitățile foarte mici, destinate exclusiv consumului individual.
Din această cauză, vameșii români deschid fiecare geantă. Iar deficitul de personal în vama românească conduce la tergiversarea procesului de verificare a bagajelor și astfel se formează ambuteiaje imense.
Cea mai mare problemă este la punctul de trecere Sculeni.
„Aici avem doar șapte angajați care verifică transportul auto. Mai mult decât atât, drumul îngust contribuie de asemenea la formarea ambuteiajului", a declarat șeful Vămii Române, Dorel Fronea.
Pentru soluționarea problemei, partea română propune să fie deschis traficul internațional la punctul de trecere Costești-Stânca, însă partea moldovenească deocamdată nu este pregătită pentru acest pas pas.
„Problema trebuia soluționată în prealabil. Trebuie să recunoaștem că la punctul de trecere Costești-Stânca, pe partea moldovenească, nu este destul de dezvoltată infrastructura care să permită deschiderea traficului internațional", a declarat Vrabie. El a subliniat că în 2017 ar putea fi luate măsuri de dezvoltare a infrastructurii la punctul de trecere Costești-Stânca.
Serviciul Vamal al Republicii Moldova a precizat că în ultimele 11 luni ale anului curent traficul la frontiera moldo-română a devenit de 30 de ori mai intens.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>