Vladimir Plahotniuc s-a născut în anul 1966, în satul Pituşca, raionul Călăraşi. A absolvit Universitatea Tehnică a Moldovei, inclusiv masteratul în domeniul Business şi Administrarea Afacerilor. Cea de-a doua specialitate este juridica.
În perioada 1991-1993 a ocupat poziţia de specialist la «Centrul pentru prevenirea şi reabilitarea victimelor minore "Minor"», afiliat Primăriei municipiului Chişinău. În aceeaşi perioadă s îndeplint funcţia de economist la "Euro Est Hundel" Ltd Moldova, apoi a lucrat la "Voyage" Ltd Moldova.
În intervalul anilor 1995-1998 a fondat Grupul Financiar Moldo-American "Angels", pe care l-a condus până în 2001.
În anul 2001 a fost numit în funcţia de director comercial al S.A. "Petrom-Moldova". După aceasta a fost numit director general al companiei, poziţie ocupată până în 2010.
Din 2005 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Administrare al Băncii Comerciale Victoriabank, după care în 2006 a devenit preşedinte al acesteia, funcţie pe care a deţinut-o până în ianuarie 2011.
În 2010 a fondat Asociaţia Oamenilor de Afaceri ai Moldovei, a candidat la alegerile parlemantare pe listele PDM şi a devenit deputat în Legislativul de la Chişinău. În acelaşi an a fost ales vicepreşedinte al PDM şi prim-vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova.
În ianuarie 2016 a fost înaintat la funcţia de prim-ministru al Moldovei, fiind susţinut de Partidul Democrat din Moldova, însă candidatura lui a fost respinsă de preşedintele RM, Nicolae Timofti pe motiv de necorespundere cu criteriile necesare.
Este preşedintele Fundaţiei de caritate "Edelweiss", care sprijină diferite proiecte sociale şi culturale în Republica Moldova.