CHIȘINĂU, 22 dec — Sputnik. Unul din principalii opozanți ai administrației Putin, Aleksei Navalnâi, a anunțat că va candida la funcția de președinte al Federației Ruse în 2018. Secretarul Comisiei Electorale Centrale a menționat că acest lucru va fi posibil în funcție de rezultatele anchetei în dosarul penal pe numele lui, dar depinde și de pachetul de documente pe care le va depune.
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a comentat planurile lui Aleksei Navalnâi de a-și înainta candidatura.
"În Constituție sunt enumerate criteriile pentru care trebuie să corespundă cetățenii ruși care vor să candideze pentru funcția de președinte. Prin urmare, orice cetățean al Federației Ruse, în cazul în care răspunde acestor criterii, poate să-și înainteze candidatura", a declarat Peskov.
În anul 2013, Navalnîi a primit o condamnare cu suspendare pentru deturnarea de fonduri a întreprinderii "Korovles". În prezent, a fost dispusă reexaminarea dosarului, după ce Curtea Supremă a anulat condamnarea, care urmare a unei decizii a CEDO.
În același timp, Aleksei Navalnîi a fost condamnat și pentru deturnarea de fonduri a companiei "Yves Rocher". În decembrie 2014, instanța de judecată l-a condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu suspendare, în timp ce fratele său, Oleg, a primit o condamnare cu executare.