BUCUREŞTI, 21 dec — Sputnik. Baussart a spus că Putin este singura persoană care luptă cu adevărat împotriva terorismului, aşadar merită premiul.
„În calitate de director al CFPA, am propus oficial candidatura, trimiţând o scrisoare Comitetului Nobel din Norvegia, scrisoare în care am precizat că, în opinia mea, preşedintele Vladimir Putin ar putea primi Premiul Nobel pentru Pace ca o recompensă pentru eforturile sale în sensul restabilirii păcii", a declarat Baussart pentru RIA Novosti.
Specialistul în ştiinţe politice și-a exprimat speranța că omologii săi vor sprijini această nominalizare.
De asemenea, Baussart a remarcat faptul că președintele SUA Barack Obama a primit Premiul Nobel pentru Pace în timp ce trupele americane erau încă în Irak. Astfel, potrivit lui Baussart, bombardarea din aer a poziţiilor rebelilor sirieni nu ar trebui să împiedice decernarea premiului lui Putin, care susţine diverse inițiative de pace.