BUCUREȘTI, 20 dec — Sputnik. Președintele PSD, Liviu Dragnea, este decis ca numele viitorului premier să rămână secret, iar pentru a păstra misterul a hotărât ca numele de posibili premieri care apar în presă să fie șterse de pe listă.
Prin urmare, dezvăluie surse din cadrul PSD, toate numele vehiculate în aceste zile în presă au fost eliminate. Variantele Mihai Fifor, Dan Nica, Eugen Teodorovici, au căzut rând pe rând, în același timp social-democrații pregătind un nume surpriză.
Pe lista lungă a lui Liviu Dragnea se află atât membri de partid, cât și tehnocrați, ultimul nume apărut pe listă fiind cel al pim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu. În acest moment fostul ministru al finanțelor este creditat cu cele mai mari șanse, existând deja un acord de principiu în ceea ce privește nominalizarea sa.
Pe de altă parte, PSD-ul încearcă să formeze și echipa ministerială pentru viitorul Guvern, iar cele mai mari șanse de a face parte din noua formulă guvernamentală le are Rovana Plumb la ministerul Muncii, Dan Nica la Ministerul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici la Finanțe, Mihai Fifor la Educație.