CHIȘINĂU, 13 noiembrie — Sputnik. Moldova a avut un Președinte de țară despre care nimeni nu știe, susține Ioniță.
Potrivit fostului deputat acesta a fost fostul premier și lider al PLDM, Vlad Filat, care în 2016 a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru corupție.
„În data de 28.12.2010 se constituie Parlamentul de legislatura a XIX și precedentul Parlament își încetează existența, împreună cu Președintele Parlamentului din legislatura XVIII. Noul Președinte al Parlamentului a fost ales doar în ziua de 30 Decembrie 2010. Deci, în conformitate cu Constituția RM, interimatul funcției de Președinte de țară în perioada 28 decembrie 2010 — 30 decembrie 2010 a fost asigurată de Prim-ministrul țării, domnul Vlad Filat, deoarece nu era la acea vreme nici Președinte de țară nici Președinte de Parlament. Așa că Moldova a reușit să aibă un președinte de țară despre care nimeni nu știe.", subliniază Ioniță.