BUCUREŞTI, 14 dec — Sputnik. În urma dezbaterilor, s-a stabilit ca deciziile importante privind Brexit să fie amânate până anul viitor întrucât membri-cheie ai comisiei din Parlament care se ocupă de această chestiune nu au reuşit să ajungă la un consens în legătură hotărârile care trebuie luate, potrivit telegraph.co.uk.
Se aşteaptă ca deciziile să fie luate înainte ca articolul 50 din Tratatul de la Lisabona să fie aplicat în martie 2017, deşi unele chestiuni, precum cea referitoare la uniunea vamală, ar putea fi amânată până după aceasta dată.
Un raport al Camerei Lorzilor solicită o garanție imediată că, la momentul declanşării Brexit, vor fi protejate drepturile tuturor cetăţenilor din UE care locuiesc în Marea Britanie. Aceştia nu ar trebui să aștepte până la sfârșitul negocierilor referitoare la ieşirea din UE a Marii Britanii pentru a primi un mesaj ferm cu privire la viitorul lor.
David Davis, secretarul de stat pentru Brexit, a recunoscut, în mod privat, că Marea Britanie ar putea avea nevoie să încheie „acorduri de tranziție" cu Bruxelles-ul atunci când dezbaterile cu privire la Brexit se vor încheia în 2019, potrivit The Telegraph.
Totodată, au apărut dezacorduri în rândul laburiştilor cu privire la politica privind imigrația. Keir Starmer, ministrul pentru Brexit din Cabinetul din umbră alcătuit de opoziţia de la Londra, a cerut modificări în reglementările privind libera circulație, care să fie aplicate după ce Marea Britanie va părăsi UE. Comentariile sale au atras critici din partea colegilor săi din Cabinetul din umbră, precum Diane Abbott, care a spus că nu trebuie adusă nicio schimbare şi că Marea Britanie trebuie să rămână în cadrul pieţei unice.
„Este surprinzător că rezultatele referendumului arată că zonele din țară unde există cel mai mare număr de imigranţi au votat mai ales pentru rămânerea [în UE]. Dar zonele unde ritmul schimbării este cel mai alert au votat pentru ieşirea din UE. Aceasta îmi spune că poporul britanic este deschis și tolerant, dar așteaptă, de asemenea, o gestionare a schimbării mai mult decât faptul de a permite pieței libere să distrugă comunități", a declarat Keir Starmer.