BUCUREȘTI, 13 dec — Sputnik. Muncitorii au oprit lucrul și au ieșit în curtea fabricii pentru a-și striga nemulțumirile referitoare la salarii. Aceștia susțin că au fost anunțați că persoanele care în timpul anului au avut peste 5 zile de concediu medical, vor primi doar 30% din cel de-al 13-lea salariu, iar cei care au depășit acest număr de zile nu vor mai primi nimic.
Protestul este justificat, susțin muncitorii, pentru că acest bonus de sărbători este prevăzut în contractul de muncă, iar acum conducerea firmei japoneze încearcă să nu-l mai plătească. În fabricile Fujikura din Dej lucrează aproximativ 4000 de persoane, relatează dejeanul.ro.