CHIȘINĂU, 6 dec — Sputnik. Un elector din statul Texas Chris Suprun refuză să voteze pentru Donald Trump, în pofida victoriei formale a candidatului republican în alegerile prezidențiale, anunță RIA Novosti, cu referire la Fox News.
Suprun, care activează în serviciul de ambulanță, era un susținător al lui Trump, însă și-a schimbat poziția.
"Sunt aici pentru a alege un președinte, nu un rege", a spus Suprun.
El afirmă că a primit sute de emailuri și apeluri prin care este rugat să nu voteze cu Trump.
"Spuneam că dacă îl alegem pe Donald Trump, el își va schimba caracterul în așa măsură, încât va arăta ca un președinte, iar el nu o face", afirmă Suprun.
Refuzul public de a vota cu Trump oferă, de facto, electorului posibilitatea să se sustragă de la procesul de votare, pentru că filiala Partidului Republican are destul timp pentru a-l substitui.
Considerat un stat tradițional, Texas deleagă în colegiul electoral 38 de electori. Trump a învins acolo, acumulând 52,5 la sută din voturi.
În trecut au mai existat cazuri când unii electori au votat contrar regulei prin care toate voturile revin învingătorului, însă acest lucru nu a influențat niciodată rezultatul final. Constituția nu împiedică electorii să ignore voința alegătorilor, însă în unele state este prevăzută o sancțiune în cazul unui vot diferit decât cel popular.
Procedura finală de alegere a președintelui SUA va avea loc pe 19 decembrie, când Colegiul Electorilor, delegați de alegătorii americanii, urmează să confirme alegerea noului șef al statului. În cazul în care niciun candidat nu va reuși să acumuleze cel puțin 270 de voturi, potrivit Constituției, alegerea președintelui ar putea trece în competența Congresului.