BUCUREŞTI, 24 nov — Sputnik. Arca lui Noe sau Arca Apocalipsei, cum mai este supranumită, se află la 1.300 de kilometri de Polul Nord şi adăposteşte seminţe de la o mulţime de soiuri de cereale şi legume, unele extrem de vechi, altele rezistente la secetă sau dăunători.
Oamenii de știință au creat aceasta bancă pentru ca, în cazul unei catastrofe planetare, să poată fi regenerate speciile care ar asigura hrana omenirii. În prezent, Siria, fiind devastată de război, este prima țară care apelează la Banca de seminţe. Mai multe eşantioane de seminţe au fost transportate în secret la laboratoare din Liban şi Maroc, acolo unde s-au mutat cercetătorii sirieni din cauza situaţiei din ţară.
Una din catastrofele planetare pentru care a fost construită Arca Apocalipsei ar putea fi criza apei și hranei după anul 2020.
Arca se află în congelata insulă Spitsbergen din arhipelagul Svalbard, marea Barents. Este destinată să conţină seminţele a 3 milioane de specii de plante din întreagă lume, fiind săpată în granit, închisă cu două porţi rezistente la atentate cu bombă, este prevăzută cu senzori de mişcare, căi speciale de aerisire şi ziduri de beton armat groase de 1 m.
Conform spuselor guvernului norvegian care deţine arhipelagul, Arca Apocalipsei este folosită la „conservarea pentru viitor a biodiversităţii agricole". Principalul investitor în această arcă a seminţelor este Fundaţia Rockefeller împreună cu Monsanto, Syngenta, Pioneer Hi-Bred şi Fundaţia caritativă Bill&Melinda Gates. Aceasta din urmă pune la dispoziţie proiectului nu mai puţin de 30 de milioane de dolari în fiecare an, conform meritocratia.ro.