CHIŞINĂU, 21 nov — Sputnik. Soţia primarului de Chişinău, Anişoara Loghin, născută pe 26 decembrie 1989, a fost un copil pragmatic, care dorea de mică să devină director şi vroia să se mărite cât mai tânără. Însă, spune ea într-un interviu acordat revistei Vip Magazin, priorităţile i s-au schimbat.
Jurnalismul i se trage din sânge, din rădăcini.
"Adevărul e că meseria asta îmi oferă de toate — experienţă de viaţă, adrenalină, cunoştinţe şi multe informaţii", a precizat jurnalista.
Tot fiind jurnalistă, Anişoara Loghin l-a cunoscut şi pe Dorin Chirtoacă, actualul său soţ, care, însă, a anunţat că divorţează de soţia sa la doar patru luni de căsătorie.
Ea a relatat în cadrul interviului calea pe care a parcurs-o până a deveni prezentator de ştiri.
"Iniţial, am fost reporter de noapte, pentru că îmbinam astfel munca cu orele la facultate. Accidente, scandaluri, crime, concerte sau discoteci — toate erau ale mele. Ulterior, am trecut în domeniul economic, iar în scurt timp, am devenit reporter responsabil de guvern".
Şi totuşi, potrivit ei, domeniul în care s-a simţit cel mai bine a fost "politicul, sau mai bine zis, actorii de pe scena politică".
"Între scenarii, replici, scandaluri şi declaraţii incendiare — acolo mă simt ca peştele în apă". a dezvăluit vedeta Anişoara Loghin.
Fiind întrebată dacă părul blond i-a adus avantaje sau dezavantaje, jurnalista a răspuns că "uneori e un atu, alteori, un mare impediment".
"Vreau să cred că, în cariera mea, nu culoarea părului va fi determinantă. Însă cei care au de văzut mai departe de părul blond, o fac", a continuat ea.
La scurt timp după ce Dorin Chirtoacă anunţase pe pagina sa de Facebook că divorţează, el a fost surprins într-un magazin din Bucureşti cu o altă blondă.
Interviul citat datează din iunie 2012.