BUCUREȘTI, 18 nov — Sputnik. Pentru a intra în posesia unui teren tinerii trebuie să îndeplinească și câteva condiții: să aibă sub 35 de ani și să dețină în contul personal, al soțului, soției sau părinților suma de 10.000 de euro.
Tinerii care vor primi o parcelă vor avea la dispoziție 3 luni pentru a-și împrejmui proprietatea, iar în termen de un an de la preluarea terenului să înceapă construirea locuinței, iar dacă după 5 ani de la preluarea terenului casa nu este construită, proprietarului i se retrage dreptul de folosință gratuită.
Consilierii locali au stabilit și o serie de criterii prin care să se facă departajarea celor care își doresc o parcelă de pământ, iar printre acestea se află vechimea cererii solicitantului, data stabilirii domiciliului în Timișoara, condițiile de locuit sau numărul de copii minori ai solicitantului, relatează opiniatimisoarei.ro.
Pentru a se înscrie pe liste tinerii trebuie să depună documentația până la data de 15 ianuarie 2017.