BUCUREŞTI, 17 nov — Sputnik. Documentul, descoperit în orașul irakian Bakhdida, eliberat recent, la aproximativ 32 km sud-est de Mosul, spune în mod explicit jihadiștilor să nu atace avioanele americane de deasupra oraşului Mosul sau din suburbii, informează Sputnik International.
Potrivit biroului arab al centrului de presă Sputnik, decretul a fost descoperit de poliția creștină asiriană concentrată în nordul Irakului. Poliţia creştina asiriană a fost formată la începutul anului 2014 pentru apărarea regiunii împotriva ISIS.
"Este strict interzisă doborârea, folosind orice fel de arme, oricărei aeronave care este în aer, indiferent la ce înălţime zboară, chiar dacă aeronava aterizează pe acoperișul caselor", scrie în documentul descoperit.
Documentul este semnat de liderul local al ISIS, Abu Daesh Muawia.
Sputnik Arabia scrie că loviturile armatei SUA împotriva ISIS nu au avut deloc efect, ci, mai mult, nu s-a atacat ISIS, ci armata irakiană şi Poliţia Poporului, iar apoi ajutoarele umanitare au ajuns în mâinile Statului Islamic.
SUA au început, la mijlocul lunii octombrie, o campanie masivă de lovituri aeriene împotriva țintelor ISIS din jurul orașului irakian Mosul, după ce premierul irakian Haider Abadi a anunțat o campanie de eliberare a oraşului.