CHIȘINĂU, 16 nov — Sputnik. Potrivit economistului Petr Aven de la Alfa-bank, una dintre cele mai mari bănci comerciale din Rusia, victoria lui Donald Trump ar putea fi un semnal pentru investitorii americani în sensul concentrării investițiilor acestora în interiorul țării.
„Impresia este că Trump e președintele unui mare izolaționism, al unor pași mari îndreptați spre sine. Eu am senzația că e vorba despre un fel de semnal pentru o atenție mai mare a investitorilor americani pentru economia americană", a declarat Aven pentru postul de televiziune „Rusia 24".
Economistul este de părere că în timpul mandatului lui Trump administrația de la Washington va acorda prioritate propriilor probleme și mai puțin va fi preocupată de alte părți ale lumii.
Donald Trump a fost ales președinte al SUA la 8 noiembrie și urmează să își preia mandatul pe 20 ianuarie 2017. Până la inaugurare el se va ocupa de selectarea miniștrilor și consilierilor și va fi pus la curent cu specificul funcției de președinte al SUA.