CHIȘINĂU, 14 nov — Sputnik. În coaliția partidelor germane Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Uniunea Social-Creștine (CSU) au avut loc negocieri cu privire la înaintarea candidaturii ministrului de Externe, Frank-Walter Steinmeier, la funcția de președinte al Germaniei, a declarat la Bruxelles ministrul german al Agriculturii, Christian Schmidt.
"Au avut loc negocieri între CDU și CSU. Cred că prezidiile celor două formațiuni se vor reuni din nou pentru consultări în această problemă. Vom mai vedea", a declarat Schmidt, fiind întrebat de jurnaliști despre înaintarea candidaturii lui Steinmeier, adăugând că noul președintele al Germaniei "trebuie să dispună de o capacitate de a purta discuții și a modera, inclusiv, în cazul unor crize diplomatice".
Anterior, agenția dpa a anunțat că CDU, în frunte cu cancelarul german Angela Merkel, a susținut înaintarea candidaturii ministrului de Externe, Frank-Walter Steinmeier, la funcția de președinte. O astfel de decizie a fost luată în urma unor discuții telefonice cu staff-ul partidului. Alegerile președintelui Germaniei vor avea loc la 12 februarie 2017. Actualul președinte al Germaniei, Joachim Gauk, a anunțat că renunță să mai candideze pentru al doilea mandat.