CHIȘINĂU, 10 nov — Sputnik. Fostul model, născut în Iugoslavia (Slovenia), a făcut cunoștință cu Donald Trump în anul 1999, căsătorindu-se în anul 2005.
Candidatul din partea Partidului Republican la președinția SUA, Donald Trump, a obținut victoria la alegerile care au avut loc la 8 noiembrie. Acestea se desfășoară în două etape. Formal, electorii votează pentru candidatul la funcția de președinte la 19 decembrie, iar Congresul aprobă rezultatele votării la 6 ianuarie 2017. Noul președinte urmează să preia funcția după inaugurarea din 20 ianuarie.
Melania Trump (după numele de fată Knavs), s-a născut la Sevnica, pe 16 aprilie 1970. În anul 2005, după nuntă, Donald a vizitat Slovenia împreună cu soția sa și a petrecut o zi în orașul ei de baștină.
Întâlnirea tradițională a actualei primei doamne și celei viitoare, Michel Obama și Melania Trump, va avea loc, însă detaliile acestei întâlniri nu sunt cunoscute, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.
Actualul președinte al SUA, Barack Obama, urmează să aibă joi o întâlnire cu Donald Trump.
Slovenii sunt entuziasmați
Orașul Sevnica, din Estul Sloveniei, unde s-a născut soția lui Donald Trump, Melania, a sărbătorit rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA. Centrul evenimentelor a devenit cafeneaua Central, care a lucrat conform unui regim special în noaptea alegerilor, iar vizitatorii au urmărit cu sufletul la gură anunțarea rezultatelor.
În fața localului a fost ridicat un steag american, iar muzicanții locali interpretau o piesă în care se spune că "Sevnica și-a găsit segmentul de piață, pentru că Melania va veni la Casa Albă".
Nici primarul orașului Srečko Ocvirk nu și-a ascuns bucuria când a aflat de rezultatele alegerilor din SUA, declarând jurnaliștilor că locuitorii orașului sunt bucuroși de un astfel de rezultat și se așteaptă la dezvoltarea turismului și economiei locale.
"Victoria lui Trump este foarte importantă pentru Sevnica și pentru popularizarea ei. Acest lucru se întâmplă deja, din momentul în care am fost vizitați de mai mulți jurnaliști", a povestit primarul.
Unii oameni de afaceri din Sevnica deja profită de pe urma ascensiunii frumoasei slovene.
Spre exemplu, una din pizzeriile din oraș a introdus în meniu un desert sub denumirea de "Melania", în componența căruia intră frișca, iaurturile, mascarpone, căpșune, cozonac și zahăr.
Potrivit rețelelor de socializare, începând cu ziua de miercuri, pe străzile orașului au început să apară steaguri americane.