BUCUREŞTI, 4 nov — Sputnik. Tot mai multe voci din rândul populaţiei se ridică împotriva clasei politice, nemulţumite de catastrofa unei dezmembrări teritoriale inevitabile a României.
O scrisoare deschisă, intitulată "Sunt un cetăţean european second-hand…", este adresată românilor şi politicienilor. Autorul nu vrea să-şi dea numele, însă scrie că autoproclamaţii lideri ai României au vândut mai mult de jumătate de ţară străinilor după lovitura de stat din decembrie 1989.
"Atunci am auzit de la cei care s-au autoproclamat „lideri" ai României că tot ce ştiam până atunci era o minciună. Am învăţat astfel că de fapt pădurile noastre degeaba sunt bogate dacă nu le tăiem să le vindem la export. În câţiva ani defrişările au ras munţi întregi, pământul a luat-o la vale, apele au început să măture casele oamenilor şi clima s-a schimbat", scrie autorul anonim al textului.
Românii, susţine autorul, au fost învăţaţi să creadă că nici pământul nu e roditor dacă nu îl cultivă străinii. Dar pentru ca sa-l cultive trebuiau mai intai sa il cumpere. Aşa s-a ajuns în punctual în care jumătate de ţară aparţine arabilor, italienilor, danezilor, evreilor şi altor câteva naţii "care ne exploatează pământul şi ne vând produsele obţinute sau le duc la export, de unde se întorc tot în România cu valoare adaugată şi cu preţuri pe măsură".
S-a trecut apoi la "retehnologizarea" industriei. Astfel au ajuns în România "investitorii" străini.
"Capitalul românesc era alungat şi huiduit prin celebra întrebare retorică „unde-ai fost în ultimii cinci ani când noi mâncam salam cu soia?", în timp ce „investitorii" străini cumpărau fabrici întregi pe 1 E, le tăiau şi le duceau la fier vechi. În locul fabricilor au apărut proiecte imobiliare iar Romania a ajuns acum la coada Europei în ceea ce priveşte industria de orice fel", subliniază autorul anonim.
Moda cu intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană a fost tot o umbrelă pentru acoperirea marelui jaf. România a devenit în acest fel piaţă de desfacere pentru restul Europei şi teren fertil pentru speculaţiile financiare.
În final, scrisoare lansează un avertisment pentru români.
"Dezmembrarea României se va realiza indiferent că ne dorim noi să ne păstrăm ţara sau nu, iar regionalizarea şi federalizarea bat la uşă în foarte scurt timp dacă vom rămâne in UE", încheie autorul.
Ieşirea României din UE este soluţia de salvare pe care scrisoarea o propune românilor.