CHIȘINĂU, 3 nov — Sputnik. Şase medici din Republica Moldova au fost răniţi în această seară în Delta Dunării, România, după ce ambarcaţiunea cu care se deplasau s-a ciocnit cu o barcă în dreptul Milei 35.
"În această seară, in jurul orei 18.30, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta" al judeţului Tulcea a fost solicitat să intervină în municipiul Tulcea, zona de trecere bac, în sprijinul a 14 persoane aflate într-o șalupă de tip water-taxi, acestea fiind preluate din două ambarcatiuni care au fost implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Mila 35", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, Angela Tulceanu.
Potrivit declaraţiilor de al faţa locului, medicii se aflau în România la un congres.
Ministrul Sănătăţii din Republica Moldova, Ruxanda Glavan a anunţat că se află în contact permanent cu colegii din România şi monitorizează situaţia.