„Elevii şi studenţii moldoveni în România, cu vârsta de peste 18 ani, care îşi vor exercita dreptul de vot la alegerile din Republica Moldova în secţii electorale deschise pe teritoriul ţării noastre, beneficiază de bilet de tren dus-întors gratuit”, stabileşte o Ordonanţă de Urgenţă adoptată de guvern în şedinţa de astăzi.
Măsura are scopul să asigure posibilitatea cât mai multor tineri din Republica Moldova, aflaţi la studii în România, să-şi exercite dreptul de vot. Este vorba despre o călătorie gratuită dus-întors, cu trenuri regio şi interregio, clasa a II-a, în perioada 12 — 13 noiembrie 2016, către şi dinspre localităţile cu secţii de votare de pe teritoriul României, respectiv: Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Timişoara, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Bacău, Suceava, Craiova, scrie ProTV.md.
Biletele dus și întors vor fi eliberate la casă și agenții de voiaj la prezentarea buletinului sau pașaportului care atestă calitatea de cetățean al Republicii Moldova, precum și a carnetului de student sau elev.