CHIȘINĂU, 1 noiembrie — Sputnik. „Nu putem afirma sută la sută dar aceasta este o probă vizuală a faptului că locul în care a fost găsit mormântul nu a suferit schimbări odată cu trecerea timpului", a declarat arheologul Fredrik Hiebert, subliniind și faptul că istoricii și arheologii au fost preocupați până la descoperirea mormântului de starea acestuia.
Anterior National Geographic a anunțat că arheologii, pentru prima dată în ultimii 500 de ani, au ridicat placa de marmură de pe locul unde a fost înmormântat Iisus Hristos, pentru a afla cum arăta inițial mormântul. Sub placă, care a fost pusă peste mormânt în anul 1555, cercetătorii au găsit mai multe elemente din piatră.
Savanții speră să afle, între altele, de ce Elena, mama imperatorului roman Constantin, a considerat că anume acesta a fost mormântul în care a fost pus trupul lui Hristos.
Cercetătorii au descoperit un pat funerar care s-a păstrat practic în starea sa inițială. Acesta se afla sub straturi mai noi. Patul funerar este sculptat în piatră de stâncă. Acesta a fost acoperit cu pietre și cu două plăci din marmură, ultima dintre ele fiind plasată, precum presupun specialiștii, în anul 1555.
Arheologii implicați în cercetarea mormântului au ridicat mai întâi prima placă din marmură, sub care au observat inițial doar un strat de pietre. După aproximativ 60 de ore arheologii au ajuns la cea d ea doua placă, pe care era sculptată o cruce. În noaptea de 28 octombrie 2016, cu doar câteva ore înainte de momentul când mormântul deja urma să fie închis, a fost descoperit patul funerar din stâncă, care practic nu era deteriorat.
După ce savanții au adunat o cantitate enormă de materiale ce vor fi utilizate în efectuarea cercetărilor placa de marmură a fost pusă la loc, acoperind astfel patul funerar „probabil pentru secole sau chiar milenii", scrie revista National Geographic.
Potrivit Evangheliei după ce a fost coborât de pe cruce, trupul lui Iisus Hristos a fost pus într-un mormânt nou săpat în stâncă. După trei zile a avut loc învierea Mântuitorului.