Autor: Nicu Goncear
Am observat că în această campanie electorală „candidata unică" a „forțelor proeuropene" a făcut tot ce a putut pentru a evita subiectul deținutului Vlad Filat, care i-a fost șef de partid și de Guvern. Personajul pe care îl denigrează Maia Sandu este Vlad Plahotniuc, despre care unele mass-media „obiective, independente și echidistante" îl „suspectează" că ar exercita o influență oligarhică asupra Republicii Moldova. Probe nu există. Dar pe cine îl mai interesează probele, după ce presa „independentă" a aplicat ștampila „vinovat"?
În schimb Filat este condamnat cu probe. Dosarul lui va ajunge, cu siguranță, la CEDO, iar procurorii nu și-ar permite să-l bage pe un demnitar de prim rang la pârnaie pentru un deceniu, fără să aibă probe reale care confirmă infracțiunile comise. Dar Maia Sandu nu a dorit să salute condamnarea istorică a unui premier corupt.
Există câteva semne mari de întrebare legate de lupta doamne Sandu pentru funcția de președinte.
De ce PLDM, care îl susține necondiționat pe Vlad Filat, în pofida probelor din dosar, o susține la fel de înflăcărat pe Maia Sandu? Nu cumva aceasta are și o misiune ascunsă în favoarea lui Filat?
Știm că Președintele Moldovei are prerogativa de a grația orice condamnat. Decretul de grațiere nu poate fi anulat de un alt organ sau de o altă instanță. Astfel, după învestirea în funcție, Maia Sandu va avea la dispoziție toate pârghiile pentru a-l scoate pe Vlad Filat din închisoare.
Dar de ce ar merge dânsa pe această cale? Pentru că Filat a adus-o în marea politică a Moldovei! Pentru că doar cu Filat la libertate ea va putea satisface dorința grupurilor oligarhice care doresc să rupă din mâinile lui Plahotniuc pârghiile politice și economice și să le folosească în interesele altor grupări.
Care sunt grupările interesate de un asemenea scenariu? Cel puțin gruparea lui Filat și gruparea lui Victor și Viorel Țopa.
Așa dar, cam ce ar putea să o oprească pe Maia Sandu, dacă va fi președinte, să-l scoată pe Vlad Filat la libertate? Probabil nimic!
Opinia autorului nu reflectă neapărat opinia redacției.