Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

CCR dă câștig de cauză băncilor în privința legii dării în plată

© Photo : Curtea Constituțională din RomâniaCurtea Constituională din România
Curtea Constituională din România - Sputnik Moldova-România
Abonare
Decizia Curții Constituționale privind neconstituționalitatea Legii dării în plată anulează, de fapt, cele mai importante efecte ale acestei legi. Băncile sunt din nou favorizate. În cazul căror contracte se aplică acum legea și în ce situații.

BUCUREȘTI, 26 oct — Sputnik. Curtea Constituțională a stabilit că darea în plată se aplică doar contractelor încheiate după octombrie 2011 și doar în situații de impreviziune, potrivit profit.ro

Așadar, sunt excluse contractele care s-au încheiat în perioada 2006-2008, înainte de criză, deși oamenii care au contractat credite în această perioadă sunt cei mai afectați de probleme legate de plata ratelor. 

De asemenea, darea în plată se poate aplica doar în cazul existenței impreviziunii. Potrivit Noului Cod Civil, impreviziunea este situația în care executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă pentru debitor, din cauza unor situații excepționale, neasumate, care nu puteau fi prevăzute de acesta la semnarea contractului. În acest caz, continuarea contractului ar fi injustă pentru datornic, astfel că instanța poate decide adaptarea sau anularea acestuia. 

Prin urmare, debitorul nu va putea ieși pur și simplu din contractul de credit cu banca prin predarea ipotecii, dacă așa dorește (cum indica Legea înaintea deciziei CCR), ci va trebui să facă dovada impreviziunii în instanță. 

Peste 1.000 de persoane care au dat în plată cu acordul băncilor vor rămâne cu datoriile șterse, întrucât deciziile CCR nu se aplică retroactiv.

Fluxul de știri
0