BUCUREŞTI, 17 oct — Sputnik. În timp ce unii membri ai UE, cum ar fi Polonia, sunt dornici de a impune sancțiuni suplimentare anti-rusești în legătură cu criza Siria, alte state UE sunt reticente în a face acest lucru, scrie sputniknews.com, cu referire la ziarul german Der Tagesspiegel.
Duminică, Ministrul de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, și secretarul de stat american John Kerry, au amenințat că vor impune mai multe sancţiuni Rusiei pentru că oferă sprijin militar guvernului sirian în lupta împotriva terorismului.
Cancelarul german, Angela Merkel este, de asemenea, în favoarea mai multor sancțiuni, a scris sâmbătă şi Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), citând surse apropiate cancelarului.
Potrivit surselor, Angela Merkel urmează directivele date într-o convorbire telefonică de preşedintele american Barack Obama, acesta cerând Europei să cadă de acord asupra unui "răspuns aspru" împotriva Rusiei. Cu toate acestea, cotidianul Der Tagesspiegel a publicat faptul că ministrul de externe al Luxemburgului, Jean Asselborn, se numără printre cei care sunt reticenţi în a sprijini acţiunile americanilor.
„Nu înțeleg ce sancțiuni ar ajuta la stabilirea unui armistițiu pe termen lung în Siria", a spus Asselborn.
Săptămâna trecută ministrul francez de externe, Jean-Marc Ayrault, a cerut negocieri pentru rezolvarea crizei siriene, afirmând că "este important să nu se intre într-un ciclu al sancțiunilor de dragul sancțiunilor". În locul sancțiunilor, reluarea negocierilor privind criza siriană este "singura cale" de a pune capăt conflictului de cinci ani, a spus Ayrault, potrivit Europe1.
Pe 9 septembrie, Rusia şi SUA au intermediat un acord de încetare a focului între guvernul sirian și opoziție. Cu toate acestea, pe 19 septembrie armata siriană a pus capăt încetării focului din cauza numeroaselor încălcări ale armistiuţiului venite din partea rebelilor sirieni.
După ce s-a întâlnit cu omologul său francez la începutul acestei luni, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a comentat propunerile de sancționare a Rusiei din cauza sprijinului acordat guvernului sirian.
"Sunt acorduri ruso-americane pe care partenerii noștri din SUA au eşuat în implementarea lor, dar acum problema sancțiunilor împotriva Rusiei a fost ridicată. […] dorința de a da vina pe Rusia pentru fiecare păcat de sub soare nu va primi o mână de sus, iar străduinţa pentru normalizarea situației în diferite părți ale lumii, inclusiv în Ucraina și Orientul Mijlociu, va continua, mai presus de toate, să se lovească de interesele popoarelor", a spus ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.