BUCUREŞTI, 11 oct — Sputnik. În sistemul medical din România s-a ajuns în situaţia in care o infirmieră câştigă cât un jurist, o asistentă cât un medic sau un debutant cât un salariat cu 30 de ani experienţă, a declarat pentru Sputnik preşedintele Sindicatului Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu.
Protestul medicilor organizat de Sindicatul Sanitas are loc marţi, 11 octombrie, între orele 11.00 — 13.00 în faţa Palatului Parlamentului. Prin instalarea guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloş, medicilor li s-a promis rezolvarea problemelor cu care se confruntă, dar nu s-a ţinut cont de părerea lor.
"S-a promis că se va rezolva şi s-a rezolvat!…dar fără să se ţină cont de părerea noastră şi a ieşit un fiasco. A apărut OUG 20 care a creat un val de nemulţumiri, cele mai multe generate de neincluderea în anexa 1 a personalului TESA şi a celui din DSP-uri, de diferenţa mare între salariile pentru spitalele clinice şi neclinice, precum şi de diferenţa şi mai mare între asistenţii care fac aceeaşi muncă dar au studii diferite", a precizat Viorel Huşanu, preşedintele Sanitas Bucureşti.
În plus, sporurile personalului medical au rămas la nivelul anului 2009.
Protestul tinde să ia amploare pe măsură ce încrederea în parlamentari se pierde. Sindicaliştii amenintă că nu mai au încredere în politicieni şi spun că partidele se supun directivelor externe.
"Cu regret vă spun că nu mai cred în politică şi politicieni, cred în conjuncturi. Şi acum, fiind an electoral, simt că este interesul parlamentarilor să nu ne supere. În plus, am constatat că şefii partidelor se supun unor directive externe. Şi astfel am devenit un neam de sclavi. Sclavi pe care, semenii noştri aflaţi vremelnic la putere ne "mână" ca pe oi, ba spre Vest, ba spre Est, şi nu cum bate vântul, ci cum au ei interese, de cele mai multe ori financiare", a subliniat pentru Sputnik preşedintele Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu.
El a menţionat că din dorinţa de a ajuta a ales să fie lider de sindicat, dar este pe cale să renunţe chiar dacă niciodată nu va părăsi România. Nu în ultimul rând, Viorel Huşanu speră să mai existe oameni politici care nu se gândesc la alegeri, ci la generaţiile viitoare.